Frames of mind

Ich liebe lieben...

2012-02-05T16:17:00.000-08:00

Acum am nevoie sa simt, sa simt intens fiecare adiere de parfum emanata de pielea lui, acum vreau sa zvacneasca fiecare muschi si sa se infioare fiecare centimetru de piele la fiece atingere, acum am nevoie de iubire pura. Ca va dura o luna, un an sau o viata e alta poveste, dar n-as mai vrea sa ma complac in situatia actuala unde fiecare simtim un gust amar pentru ca daruim atat de putin.Mi-e dor de fluturi in stomac, mi-e dor sa-mi fie dor, mi-e dor sa zambesc doar pentru ca iubesc... Nu mai vreau pe cineva langa mine doar ca sa-mi domoleasca frica de singuratate. Ceea ce face limitarea mai grea e faptul ca stiu ce inseamna sa te inrosesti cand el te ia de mana sau sa ti se urce inima in gat la un sarut... Is there anyone who feels the way I feel?

Azi

2012-01-10T16:29:00.000-08:00

Azi am realizat ca singurele momente cand suntem frumosi si buni sunt cele in care iubim cu toata inima si ni se raspunde in aceeasi nota. Doar in conditiile acestea suntem buni, ne purtam cu manusi si nu calcam in picioare pe cel de langa noi, altfel, in lipsa acestui sentiment intr-un fel sau altul, mai devreme sau mai tarziu tot o vom face. Suntem egali doar in masura in care putem iubi egal cu ceilalti, pentru ca doar astfel vom putea proteja la fel de multe alte ego-uri si vom putea sa ne abtinem sa nu inecam alte existente in indiferenta sau rautatea noastra. Ciudat e ca ne nastem cu toate astea: capacitatea de a iubi, de a uri si de a fi indiferent. Ceea ce ne face mai buni fata de altii e doar procentajul majoritar de iubire din noi. Eu nu cred ca putem controla sentimentele. Cred ca putem doar sa ne prefacem ca ne plac unii oameni, pe care de altfel nu-i putem inghiti de nicio culoare, dar ne purtam frumos doar de dragul complezentei si dintr-un avant de bon-ton, dar nu putem sa iubim decat un numar de oameni. Eu nu cred ca in noi exista un infinit de iubire, eu cred ca exista doar o cantitate anume pe care o administram in functie de afectele si reactiile chimice care se produc intre noi. De ce spun asta? Eu am realizat ca nu pot iubi un om doar pentru ca se poarta frumos cu mine, pot sa apreciez ce face pentru mine, dar nu il pot iubi. A iubi inseamna pentru mine sa gasesc in acel cineva o parte din mine sau ceva ce imi lipseste mie in el si acea persoana experimentand aceleasi sentimente vis-a-vis de mine imi creeaza o anume senzatie de confort emotional si asta ma apropie de acel cineva. Asadar iubirea se naste din diferente, asemanari si reciprocitate. In momentele in care iubim radiem pentru ca, de fapt, nu ne mai simtim singuri si neintelesi. Voi ce credeti?

...

2011-06-27T08:43:00.000-07:00

Si te-am iubit cu patima cu care marea isi strange valurile la pieptul ei; niciodata la fel si totusi mereu plina de iubire...

Missing you, missing old times

2011-05-28T16:51:00.000-07:00

Hello, Blue one!

Azi, acum mi-e dor de tine. Nu esti si nu sunt nici pe departe the perfect one, nici nu mi-as dori sa fie asa. Nu ma intreba de prezent. Tot ce stiu e tot ce simt .
Mi-e dor sa fiu fericita ca ma tii de mana si ca ma saruti de noapte buna si de buna dimineata. Da, acum vreau sa fac dragoste cu tine. Sunt o nebuna, da, nu ti-am facut vreodata viata mai usoara, desi nu mi-am dorit nici sa ti-o complic, dar acum simt o nevoie acuta de tine, de noi. Cel mai probabil esti departe si mai probabil e ca o sa ti se para melodramatic si o sa zici ca-s prea femeie, prea smiorcaita, prea Miss Queen of Drama. Poate. Nu stiu. Dar mi-e prea dor de tine. Si mi-e frica sa recunosc ceva.
Mi-e frica sa recunosc ca inca te iubesc, poate nu ca atunci cand eram impreuna, intr-un alt fel, dar cert e ca vreau sa impart cu tine saruturi, un pat, niste asternuturi, o cafea, o tigara, un mic dejun luat pe graba si sa mai fur la despartire inca cateva saruturi.
Sa ai grija de tine! Oriunde ai fi, tot ce-ti doresc e sa fii fericit si din cand in cand sa iti aduci aminte ca undeva in Bucuresti sau aiurea in lume, cineva te iubeste. La revedere!

Lately

2010-08-11T00:29:00.000-07:00

In ultima vreme am inceput sa iubesc cu mai multa detasare dar si cu mai multa patima, dar am inceput si sa urasc cu o forta nebanuita, probabil nascuta dintr-o imensa torta a carei flacara se hraneste cu emotii negative.
Candva cineva imi spunea " the more people I meet the more I love my dog". Sunt momente, in care ii dau dreptate.Sunt oameni care n-au curajul sa te urasca fatis, nu pot fi altfel decat subversivi pentru ca le lipseste argumentul aversiunii. Cred ca am inceput sa urasc, mocnit ca o lava care clocoteste inauntrul pamantului dar care indubitabil candva va iesi din strafundurile pamantului.
Poate am nevoie sa reincep sa iubesc, sa nu-mi mai pese de nimic altceva decat de subiectul si obiectul iubirii mele. O sa-mi fac curaj sa reincep sa decojesc de secrete, sa deposedez de arme si masti un alt om. That`s love all about. E despre a iubi pe cineva de dimineata pana seara si din inima noptii pana la rasarit in toate ipostazele lui: puternic, slab, copil, barbat, confident, mentor. E despre toate astea si despre inca multe altele pe care o sa i le soptesc intr-o dimineata cu ploaia plangand la geam si cafeaua aburind in ceasca ca o femeie in plin extaz.

Scrisoare catre cineva care nu va citi probabil niciodata

2010-03-19T18:04:00.000-07:00

Candva, acum un an, nu-mi imaginam ca ma voi putea bucura pentru fericirea ta care sa nu ma implice. Azi, cand stiu ca acea poveste nu va mai putea fi niciodata la fel cum ar fi putut fi daca n-ar fi fost atat de multe porcarii in vietile noastre atunci, imi dau seama ca nu are rost sa incercam sa inviem niste lucruri moarte cu un usor miros de putregai.
As vrea sa fim amandoi fericiti, dar pentru asta ar trebui sa reusesc sa incep sa hranesc pasarile cerului cu firimiturile ce au ramas din relatia de acum...
Si acum, pot sa spun ca "I`m not and addict", ca fericirea mea nu mai tine de prezenta sau absenta ta... vei ramane primul, dar nu cel din urma.
Ramai cu bine!

2009-09-03T01:07:00.000-07:00

Dezmiarda-mi chipul cu o raza de soare, leaga-ma de tine cu o raza de luna si inveleste-ma c-un manunchi de stele....Principalul e sa nu-mi dai drumul :)

Saturday morning

2009-07-17T21:06:00.000-07:00

A ramas in urma acea dimineata de sambata in care stateam pe plaja din Vama, ma gandeam la povesti frumoase si trageam cu sete din tigarusca tare, combinata cu o cafea somnoroasa, asa ca mine. Mi-era dor,dar mi-era totusi bine, cu mine, in mine si totusi lipsea ceva si atunci si lipseste si acum , insa acum lipsa aceea doare, atunci stiam doar ca exista si atat, la fel cum stiu ca exista copii anorexici, copii batuti de parinti, alcoolici, la fel cum stiu ca exista foamete si o mie si una de nedreptati aplicate oamenilor slabi.
Acum imi vine in minte un vers dintr-o piesa , care suna cam asa: "we were only 18, we were supposed to stay clean." Dar a trecut si varsta aia si peste noi au curs rauri de noroi, dar asa cum zicea Sartre, "nu exista victime inocente", sau cel putin nu suntem noi alea.

P.S : Scuze Resto, nu era chiar asa de golasa postarea... doar ca imi trebuia ceva timp sa pot recunoaste niste chestii fata de mine insami.

2009-03-27T02:37:00.000-07:00

As vrea sa nu mai ranesc, sa nu ma mai ranesc si sa nu mai doara... dar ar fi trist si asa daca ar fi, nu? Ar insemna totusi sa diminuez coeficientul de rautate care pana la urma nu face altceva decat sa ma sece de vlaga. Si cu toate astea nu le am cu intorsul celuilalt obraz...hmmm... lasa ca o sa mai vina dimineti tarzii, imbatranite de somn in care o sa-mi zambeasca cineva de buna dimineata, iar cineva-ul asta va putea sa ma raneasca, dar si eu voi putea sal ranesc... sau se poate oare sa iubesti fara sa-i faci nici cel mai mic rau, adicatelea fara sa-i trezesti macar o lacrima si o incruntare pe chip?
Who knows... not me, that`s for sure...

2009-02-26T22:26:00.000-08:00

Totul va reincepe intr-o dimineata cu soare bland, mult verde, si o cafea tare cu o tigara alaturi. Si va fi senin, si va fi cald si bine...

Haotica Ana (Caotica Ana)

2009-01-19T12:26:00.000-08:00

Acest film, care da titlul post-ului a rulat aseara la sala Elvira Popescu (Institutul Francez).
Pelicula spaniola a carei regie e semnata de Julio Medem are un inceput frumos,plin de culoare locala si nu numai. Este adusa in prin plan o tanara, poate nu neaparat frumoasa, dar cu certitudine interesanta, care duce o viata idilica intr-o pestera, in Ibiza, alaturi de tatal ei. Este o fiinta pura, care-si cauta identitatea, insa nu o cauta in profunzimi, o cauta explorand lumea exterioara ce o inconjoara si o fascineaza. Talentata in ale picturii ea este remarcata de o protectoare a artei care ii deschide o lume noua, una in care sa poata evolua ca artist, o va duce in casa sa din Madrid alaturi de alti tineri talentati pentru a o ajuta sa evolueze ca artista. Insa ea refuza sa picteze in profunzime asa cum este sfatuita intrucat ii era frica sa descopere ce se afla in subconstientul ei.
In aceasta casa ea isi va cunoaste prima iubire, probabil singura, asa cum reiese din evolutia ei, iar odata cu intalnirea acestui barbat-copil va descoperi ca in subconstientul ei se gasesc amintiri vechi de 2000 de ani, adunate din toate vietile ei anterioare, vieti in care a fost intotdeauna femeie si a avut morti violente tanara fiind mereu. De ce spun ca el e un barbat-copil? Pentu ca undeva spre finalul introspectiilor ei in ea insasi prin hipnoza descopera ca el a fost fiul ei intr-o viata trecuta.Prin scenele erotice nu se realizeaza niste clisee menite sa faca din acest film unul comercial ci sunt niste scene cu extaz pur rezultat dintr-o legatura simbiotica intre cei doi, care poate scruta timpul, distantasi chiar mortile lor.
Totusi filmul are si niste minusuri, care mi-au stirbit prima impresie, respectiv pierderea in prea multe detalii, devine un fel de emisiune tv in care se vorbesc multe fara a se spune in esenta nimic. De exemplu scena in care Ana e chelnerita intr-un restaurant al unui hotel de lux si ajunge in camera unui turist, si pt a-i arata dispretul ei pentru aerele lui de om avut apeleaza la un gest sa zicem neortodox, iar aceasta actiune a ei ii raneste orgoliul si ajunge s-o loveasca violent, iar aceasta ii aminteste de prima ei moarte, moartea ei in calitate de zeita, moarte datorata unui barbat.Rememorarea primei ei morti, prima cadere aproape asemanatoare cu cea luciferica nu ar fi trebuit corelata cu ceva atat de obscen, atat de sarac in semnificatii.
Per total as putea sa-i acord cu indulgenta nota opt, desi prietenii cu care l-am vizionat au fost mai aspri si i-au acordat sapte dar pentru bogatia decorului, pentru jocul fascinant de cadre, pentru atmosfera de delir ("delicioasa" si totusi atat de dureroasa pentru eroina)de la inceputul filmului, eu i-am oferit un punct in plus.
Vizionare placuta, in cazul in care caderea in diverse mitologii, psihologie, hipnoza, paranormal si spleenuri va e pe plac!

2009-01-08T13:20:00.000-08:00

Privind in urma la ultima poveste "de iubire" (ghilimelele sunt doar pentru a marca faptul ca nu a fost nici macar un strop din acest sentiment) pot spune ca a fost o etapa care nu va lasa nicio urma in mine. De ce? Pentru ca n-am simtit in niciun moment alaturi de el ca plutesc, ca as vrea sa ma pierd in privirea lui, ca doar atunci cand ma ia de mana inima o ia razna.
O fi fost doar nevoia mea de afectiune cea care m-a impins in relatia asta. Dar nu a fost decat un raport inegal si searbad ca o cafea proasta in privinta capacitatii de a darui afectiune, insuficient pentru a aprinde fie si o mica scanteie in priviri.
Prietenii tai credeau ca vom ramane mult timp impreuna, dar nu, nu pot sa-mi las visurile in palmele tale, ar muri inghetate.

A mai trecut un an

2008-12-31T00:05:00.000-08:00

Cum face toata lumea la sfarsit de an, am facut si eu o incercare in scopul realizarii unui bilant.
Sunt unele lucruri simpatice, altele extraordinare pe care le-am realizat, respectiv prietenii frumoase cu sanse de supravietuire pe termen lung, experiente de viata, care m-au mai ajutat sa mai cresc inca putin, intr-o maniera mai mult sau mai putin fericita.
Am pierdut insa multe lucruri, cel mai dureros a fost cand am realizat ca dupa trezirea dintr-o betie crunta ca l-am pierdut, ca nu mai e al meu, ca e al alteia, ca am avut poate o parte de vina, dar ca flacara care parjolise tot in jurul ei, odinioara, s-a stins.
Insa, cum vreau sa inchei anul intr-o maniera optimista, cum vreau sa cred inca that soul mates never die, va aduc in atentie o piesa dureros de frumoasa, dupa parerea mea, poate prea siropoasa pentru altii.
Un An Nou fericit!

Christmas` snow

2008-12-25T10:59:00.000-08:00

De ieri a inceput sa ninga. Am chef sa iubesc, sa ma plimb prin zapada ca o vata de zahar care se va lipi de cizme, iar un el sa striveasca pe buzele mele un fulg de nea. Sa ne tinem de mana, si sa ne plimbam prin marea alba, sa avem in mana cate o tigara, care sa arda stinghera, iar odata ajunsi acasa, sa ne aruncam priviri poznase deasupra unei cani cu vin fiert, sau uneia de ciocolata calda.
Dar nu e el, sunt doar eu, ma voi plimba prin infinitatea de culoarea laptelui de una singura si imi voi coase noi vise.
Craciun fericit!

November story

2008-12-21T14:47:00.000-08:00

A inceput intr-o noapte de noiembrie, cand m-ai luat de mana pentru prima data, apoi tot intr-o dimineata de toamna tarzie am baut prima cafea in pat, insa era o poveste in care aveam poate amandoi nevoie sa credem, desi stiam fiecare dinte noi ca era sortita esecului, sfarsitului, ca in racoarea noptii inimile nu se luptau sa iasa din piept ca sa se faca una, ca nu ni se taia niciunuia respiratia cand ne intalneam, ca dorul nu izvora decat din ruperea unei obisnuinte comfortabile si ca fiecare se gandea la o alta iubire din trecut.
Mi-as fi dorit sa fii o parte din mine, insa ai fost si esti las, pentru ca te tolanesti mereu langa regrete si amintiri din trecut, pentru ca nu ai curajul sa iti asumi o noua iubire, o noua durere, o noua fericire.
Te-as fi daruit un loc unde sa te cuibaresti de toate durerile exterioare, insa ai preferat sa te agati de o iluzie.
Acum in mine e doar loc pentru cel care va sti sa ma tina de mana, sa ma faca sa ma inrosesc de emotie ca atunci cand eram micuta si trebuia sa spun o poezie la serbare in fata a zeci de ochi curiosi si totusi ingaduitori si blanzi, cel in prezenta caruia voi simti ca mi se taie respiratia dar cu toate astea traiesccu adevarat doar in momentele alea de asfixie, iar tu, tu vei ramane o amintire muta si fara chip. Pentru ca asa ai ales, pentru ca n-ai simtit indeajuns, pentru ca ai fost orb, mut, surd si sufletul prea sec.
Acum de la tine tot ce vreau e doar un sarut de ramas bun, un sarut amar, un sarut poate inecat in lacrimi ce se blocheaza in gat, intr-un suspin fara ecou decat in tine sau in mine.
Adio!

(P.S: asta e ultimul meu dar pentru tine, ultimul, cel din urma, ai inteles?).

2008-12-10T13:27:00.000-08:00

Mi-e dor de o discutie despre Dumnezeu in fata unui pahar de lichior si cu o tigara arzanda in mana, care sa aminteasca de existente efemere.
Dar a venit iarna, anotimpul cu povesti, cu vin fiert cu scortisoara si coji de portocale, anotimpul in care se iubeste la 0 grade, dar in care e cald in suflet, anotimpul in care sunt un copil hoinar pe strazile Bucurestiului, alaturi de un altul cautand impreuna fericirea, dar intotdeauna impiedicandu-ne de cioturi, insa tot ce stiu e ca voi merge mai departe, ca imi voi dori sa iubesc si sa daruiesc pana cand voi atinge neantul.
Dimineata ceasca de cafea va aburi si tigarile isi vor imprastia fumul in aerul cald din camera mea mica si cocheta. Pe fereastra se va vedea zapada asternuta peste tot si oameni zambind fara vreun alt motiv decat pentru acela ca se simt din nou pentru cateva clipe copii. Si tu, abia trezit din somn, te vei freca la ochi si imi vei zambi, asa cum stii numai tu, iar eu dupa ce vei fi mancat si-ti vei fi baut cafeaua tare, te voi lua de mana ca sa ne jucam prin nametii de zapada si sa respiram aerul atat de proaspat si rece, care mie imi aminteste de iernile copilariei mele petrecute la bunica.
Si ne vom arunca priviri poznase, si ne vom tine de sotii.
Oare asa va fi?

La multi ani si ramai cu bine!

2008-11-25T13:58:00.000-08:00

Mai sunt cateva zile si va fi ziua ta.
Acum ceva timp mi-as fi dorit atat de mult sa fiu eu cea care iti spune "buna dimineata, la multi ani, dragul meu!",pe 1 decembrie si sa te tin in brate o zi intreaga, o viata intreaga,in loc de tristul "ramai cu bine" in acele momente tot ce as fi vrut ar fi fost sa iti zic "ramai cu mine".
Dar au fost prea multe greseli intre noi, au fost prea multe nopti scaldate in lacrimi .Stiu ca nu ma iubesti, ca probabil nici nu mai tii la mine, ca te-ai ratacit de tot in hatisul tesut de bratele fetei care iti ofera trupul ei, dar pe care n-o iubesti, care poate nu te iubeste nici ea, careia nu-i va pasa niciodata de nelinistile si tristetile tale, sau ii va pasa prea putin.In mangaierile ei nu va fi nicicand atata dragoste cat era in ale mele, nu va simti ca pluteste doar cand o iei de mana si o saruti pe frunte, nu-si va oglindi niciodata viata in ochii tai albastri.
Iti multumesc, totusi ca mi-ai arat ce inseamna sa iubesti si sa suferi la cele mai inalte cote, iti multumesc pentru noptile in care rataceam pe strazi tinandu-ne de mana, pentru cele in care plangeam pe infundate, pentru minciunile frumoase si adevarurile crude pe care le-ai infipt in mine, pentru clipele extatice, cand toata multimea de oameni disparea si eram doar noi doi, cei doi copii care voiau sa se iubeasca, sa-si apartina unul altuia.
Refuz inca sa cred in acel "n-a fost sa fie", pentru ca e prea las, e prea lapidar, prea sec prefer sa imi vad partea de vina, sa mi-o accept si sa invat din greseli, dar povestea asta s-a terminat. In definitiv, cui pe cui se scoate, daca inainte timpul si-a presarat doza de uitare.
E prea tarziu pentru regrete, pentru un alt inceput. Tot ce ne ramane e sa gasim alte brate in care sa ne refugiem de lume, de noi insine chiar.
Dar intotdeauna voi lasa un gand sa zboare catre tine si te intrebe "cum te simti?".
Ramai cu bine, albastrule!

Buna dimineata!

2008-11-18T13:25:00.000-08:00

Fericirea e intr-o imbratisare calda intr-o dimineata tanara de toamna tarzie, e sarutul de noapte buna, si cele de buna-dimineata, e ceasca de cafea care te asteapta cuminte pe masa, e zambetul somnoros si pleoapele grele pe care le vad cand incepe ziua, e tigara solitara, uitata intr-un colt de camera care se imparte la doi, la fel ca bataile inimii.E toate astea si inca cateva ”nimicuri” pe care ti le voi sopti doar tie .

Michelangelo Antonioni - Professione- reporter ( the Passenger)

2008-11-12T12:05:00.000-08:00

Seara de film. Strans niste prieteni, amici si mers in grup compact inspre Institutul Italian unde avea sa se intample o a doua seara de film italian, marca Antonioni.
Asteptari mari, intrucat primul film din seria de patru, a fost o drama psihologica foarte reusita, in care eroina (o actrita pentru care regizorul avea zice-se, aproape un fetis). Monica Vitti, joaca rolul unei femei care trecuse printr-un soc puternic, din care nu si-a putut reveni pe deplin. Ceea ce totusi i-a ramas nealterat a fost instinctul matern, in rest, totul din jur ii producea frica,si reactiile erau pe masura. Un film despre alienare, instabilitate emotionala, angoasa, depersonalizare in ultima instanta.
Revenind la filmul serii curente, acesta a fost as zice eu, un film, despre cautarea de sine. Este un joc al oglinzilor, prin care fiecare dintre cei doi eroi si mai ales eroul principal, Jack NIcholson, incearca sa se gaseasca pe sine si sa-si testeze limitele. Jack Nicholson aka David Locke, un jurnalist, calator prin lume, "profita" de moartea lui David Robertson, si incepe sa joace rolul acestuia, implicandu-se in toate afacerile necurate ale acestuia.Se pierde insa in jocul de masti, pentru ca omul nu poate patrunde dincolo de toate oglinzile. Dar poate nu suntem atat de diferiti si acest joc de roluri nu ni se va parea atat de dificil, pentru ca ramanem de fapt la fel, intrucat realitatile exterioare le adaptam celor interioare.
Scena care mi-a placut cel mai mult e cea in care David ii spune iubitei sale povestea unui om care fiind orb, printr-o operatie si-a recapatat vederea, insa daca pe vremea cand era orb viata lui curgea lin si fara tulburari majore odata cu intrarea in lumea celor care au acest "dar" (ghilimelele se justifica in acest caz) si-a dat seama ca lumea asta il strange, ca e totul prea meschin, a inceput sa se izoleze si in trei luni s-a sinucis pentru ca daca inainte traversa de unul singur doar cu bastonul strada odata cu recapatarea vederii, frica a pus stapanire pe el si angoasa l-a condus spre insingurare, iar insingurarea nu e de cele mai multe ori un lucru pozitiv.
Insa Antonioni e un regizor caruia nu-i place prea mult sa-si puna actorii sa vorbeasca, ceea ce-l face mai greu de "digerat" de catre unii si desi filmele sale sunt filme ale tacerii, au un fundal psihanalitic accentuat.
Il recomand cu caldura pe primul, la cel de al doilea film, e nevoie de multa, multa rabdare, pentru ca sunt multe cadre fixe, si multe planuri.Vizionare placuta! ( mersi d_3fect pentru pont!)

Intrebare in rosu si gri

2008-11-02T01:24:00.000-07:00

Eu sunt uneori asta, din piesa asta, tu cine esti?

Moonspell- Dreamless

2008-10-26T10:08:00.000-07:00

They thought that love was sacred
Until they met the desecrator
A sea of poison came in between them
And there was red on the ground below.
They can not breed
Bound to never rise
Their lies will be repeated
Forever

Now they're dreamless
Straight into the dark clouds
Never to come back.

Iata inca o situatie initiala idilica, cand iubirea este sacra, si din senin, atunci cand nimeni nu se asteapta, apare acel ceva care sfasie armonia, si totul e insangerat... ei, vietile lor si realitatea din jurul lor. Sunt tintuiti la pamant pentru vecie, deoarece iubirea apare o singura data in viata, iar acum regretele nu-i lasa sa se ridice , au ramas fara visuri, vise, sunt goi si totul e indoliat in jurul lor. Asta e starea in care eu n-as vrea sa ajung niciodata, ar fi una dintre situatiile in care probabil as ceda nervos, sa nu mai sper intr-o imbratisare, in sarutul de buna dimineata si de noapte buna.
They thought there's more
Than meets the eye
In face of beauty all men are blind
And the gates opened to let her through

They can not breed
Lost in the crimson skies
The nights in our heats
Will last forever.

S-au inselat sperand ca exista ceva mai frumos decat iubirea lor, poate frumusetea fizica a unei alte persoane, de sex feminin sau masculin (deja nu mai conteaza), insa in scurt timp si-au dat seama ca acel moment de slabiciune carnala a distrus si a lasat in urma doar nopti scaldate in lacrimi de sange, ca un moment de placere i-a costat mai mult decat ar fi putut visa in cele mai groaznice cosmaruri, i-a costat ratiunea existentei fiecaruia dintre noi, dragostea.
Este o tema intalnita in multe alte piese, distrugerea intregului, a fiintei androgine care aduce cu sine deznadejdea, unul dintre sentimentele cele mai de temut.

Tomnateca....

2008-10-17T00:36:00.001-07:00

O dimineata juna cu o adiere usoara de vant , cu miros de toamna, o tigara arzanda si eu trecand prin fosnet, simtind cum tocul se infige in frunze ca degetele unui copilas intr-o vata de zahar. Coffee time, matin pour les reveurs...In noapte amantii vor face gesturi ciudate, si nu-i el, si nu-i nici ea, si nu mai sunt copiii de altadata...

Anathema-One last goodbye

2008-09-20T11:52:00.000-07:00

Ei bine,de piesa asta ma leaga de o poveste. A inceput , in mod surprinzator, tot cu o piesa de la Anathema, mai precis Fragile Dreams, iar piesa asta a definit intreaga relatie... Asta a fost,o succesiune de vise frumoase, care s-au risipit odata cu vrajile noptii.Dar cum orice inceput are si un final, iata ca a sosit si the time for One last goodbye.

Somehow I knew you would leave me this way
Somehow I knew you could never, never stay
And in the early morning light
After a silent peaceful night
You took my heart away
And my being

In my dreams I can see you
I can tell you how I feel
In my dreams I can hold you
And it feels so real

I still feel the pain
I still feel your love
I still feel the pain
I still feel your love

Diferenta dintre versurile piesei de fata si situatia de fata e ca "I still feel your love" se potriveste ca nuca`n perete. Dar cu timpul si iubirea mea pentru el s-a transformat, a devenit altceva, asta e regula, totul se transforma, nimic nu se pierde.
A venit vremea sa iert si sa ma iert...

2008-09-20T02:27:00.000-07:00

A venit toamna. Cu ploi, frig, cu fete mohorate, iar eu o las sa ma inveleasca cu lumina fulgerulu venind de undeva de sus si sa ma mangaie cu picaturile de ploaie.
Sa mai fumam o tigara, si sa coloram amurgul intr-un pahar de vin rosu, sa dormim si sa asteptam iarna sa ne aduca un zambet.

Wake up!

2008-09-10T23:35:00.000-07:00

Intre un Nescafe si tigarile mele Marlboro lights lungi nu exista decat un sir nesfarsit de intrebari care isi au raspunsul undeva aiurea.
Buna dimineata!

Marte si Venus

2008-08-31T14:18:00.000-07:00

Caut acel barbat de pe Marte cu o picatura de Venus in inima.
Cel care isi ia prada dupa legile razboiului si o supune prin tainele erosului-
legand-o cu o floare-de-nu-ma-uita.
Imi place sa impletesc lumi printre degete.

Moonspell - Scorpion Flower

2008-08-15T01:21:00.000-07:00

Just enjoy it... useless to describe, or to talk about this song...As the vocalist said it`s a song about Beauty and Fury... Just feel it in veins, mind and soul!
Can I steal your mind, for a while,
Can I stop your heart, for a while,
Can I freeze your soul and your time?"

Once upon a december

2008-08-13T03:39:00.000-07:00

A venit timpul sa las trecutul sa fie ceea ce este si anume trecut. Desi mi-e greu sa recunosc asta am iubit, ce am iubit nici eu nu stiu, probabil sensibilitatea pe care o masca printr-o oaresce duritate, naiba stie ce... eu nu.
Poate ca in prima zi de iarna il voi suna sa-i spun "La multi ani!" si sa-i mai spun ca vreau sa fie fericit, ca vreau sa stiu ca diminetile-i sunt scaldate in raze de soare ce bat timide`n geam si in imbratisari in care sa se simta acasa chiar daca vor fi bratele altei femei care-l vor strange la piept.
Noi ne-am durut unul pe celalalt, ne-am sarutat ranile unul altuia. Dar nici el si nici eu nu mai putem crede ca va fi bine, ca mai avem o poveste de scris si de spus.Noi avem o alta poveste.O poveste pe care, daca o vom povesti nepotilor candva, nu ne vor da lacrimile, pentru ca ne-am adunat vinile si le-am turnat in supradoza peste firisorul timid de iubire ce a incercat sa-si faca loc prin zapada pe care calcam, razand si sarutandu-ne din cand in cand.El era cald, iar noaptea de gheata.
Intr-o zi ne vom revedea, vom fi cei ce am fost, dar si cei ce vom fi, niciodata insa impreuna, niciodata.Suna straniu... niciodata... suna ca nimic si nimeni puse la un loc, topite si sudate... nici...odata- nici macar odata.
Dar povestea asta trebuie sa ramana in urma. Am sa inchei cu niste versuri care sunt durerea mea cea mai crunta si dorinta cea mai arzatoare in acelasi timp:For the one you live and breath, for the child you dream to feed, do not let yourself fall/ for the maddnes of the world, for the tears you had to drop, where there`s sadness there`s hope.. Asa am aflat eu cum ca daca ma doare, daca am cazut, e musai sa ma ridic, sa merg mai departe. Pentru ca trebuie. Atat. Doar povestea asta n-o pot lasa in spate, doar de nalucile mele nu ma pot indeparta.Le port cu mine. Zi lumina. Noapte luna, noapte seaca.
... pentru ca atunci a inceput...

Siddharta - Under Venus( Platina)

2008-08-08T05:13:00.000-07:00

Ei bine, am dat de band-ul sloven acum ceva timp, odata cu videoclipul My dice (care inca mi se pare genial, desi l-am vazut de zeci de ori), dar pe moment, in vremea aceea, mai bine zis, nu eram foarte curioasa sa mai ascult si altceva din discografia lor, pana de curand, cand m-am indragostit la "prima degustare" de piesele lor, asta pentru ca baietii astia, chiar stiu sa faca muzica. Boštjan M.(Drums, Percussions), Jani H. (Bass), Primož B. (Guitar),Tomaž O.R (Keyboards, Programming)si Tomi M. ( Guitar, Vocals)pe numele lor compun formatia Siddharta(un nume la inaltimea caruia cred ca au potentialul de a ajunge).
Propun Platina spre disecare pe lung si lat, prin vene si artere, care in varianta in engleza se numeste Under Venus ( ceea ce face inutila mentionarea temei piesei).

So lost in a space with no colours no hands
Nothing but the light when they land
They came from above with a message from you
Sent from Venus with "Bye, I'm gone for good.
Iata, e vorba despre destramarea unei relatii, unei povesti care i-a proiectat pe cei doi la distante insurmontabile unul de altul, el nemaigasind nimic atragator in lumea inconjuratoare, nemaiavand nici macar puterea de a se agata de prima mana intinsa, pentru ca totul i se pare a nu mai avea niciun sens in lipsa ei.
This small piece of paper and a vision I see
Nor one or another I need
What's wrong with my pride ,my courage, my style
What's your reason to disappear from my life

Well, I could be loved but to you an enemy
I could be an angel but you'd like the beast
I could get down on my knees and be your little babe
You'd go to Venus and I'm here to stay
'cause I don't know the way (no I don't)

Ei bine, el a suferit procesul depersonalizarii,s-a pierdut pe sine pentru ca ea reprezenta stalpul de sustinere a vietii lui, iar acum ea l-ar vrea metamorfozat intr-un altul, iar el nu mai stie cum sa ajunga la ea, cum sa parcurga distanta imensa pe care ea a pus-o intre ei, ceea ce-i provoaca o adevarata criza de panica si anxietate.
I'm left with a smell and her voice in my head
All songs laying torn on the flor
I seek through the dark whether they'll come again
Though stuck with thought I'll se them no more
Ea reprezinta in acest moment o parte din el, care se vrea smulsa, caci parfumul si vocea ei nu mai rezida decat in amintirile lui si probabil ca aici s-ar potrivi din nou un citat din Ilinca Bernea- Iubiri in camasa de forta , cum ca "trecutul e mireasma pura, viitorul e muzica, iar prezentul e o puscarie". Acesta e sentimentul pe care il incearca si personajul masculin din piesa.
My drawings in sand represent my alert
Hoping they'll deflect up to her
My smile is defending what inside is poor
I'm not gonna stop looking for you
Ar vrea sa-i spuna ca o iubeste, ca are nevoie de ea, pentru a putea zambi senin din nou , nu sec asa cum o face in absenta ei si asta ii da putere sa o caute la nesfarsit, pentru ca doar ea il poate intregi, doar ea ii poate oferi sentimentul implinirii, pentru ca asa cum spuneam intr-un post mai vechi, omul se poate implini prin creatie sau iubire, niciuna din aceste cai nefiind usoare.
Again an evening is here
I see the place where you hide
I'm losing my innocent face
I'm going blind
Reflections and feelings like everything's falling
Everything brakes but I'll stand
'cause I know that I can
And I know that I can...
Faptul ca o vede, dar nu o mai gaseste cu adevarat face ca lumea lui sa se prabuseasca sub imperiul noptii, iar el ramane orb si sec, insa cu o farama de forta menita sa-l faca sa nu ramana cazut la pamant.
Ideea piesei, ca poveste se aseamana intrucativa cu Schism de la Tool, aceeasi situatie este prezentata : un tablou in care intregul s-a rupt in doua iremediabil, cei doi s-au ratacit unul de celalalt, numai ca in acest caz ea nu mai incearca sa il regaseasca, ceea ce mareste abisul in care a cazut personajul masculin al piesei. Dar totul e in van si aici si dincolo, totul e fara sens, pentru ca puntile de comunicare s-au rupt intre ei.

Metallica - Where the wild things are

2008-08-06T12:17:00.000-07:00

O piesa care completeaza shakespearianul "vis al unei nopti de vara"(dar nu numai de vara), pentru ca desi tema de baza e razboiul, in aceasta descarcare de forte cei doi protagonisti se iubesc cap-coada. Am optat sa scriu despre emotiile pe care le produc piesele, detaliile tehnice, lasandu-le pentru altii mai priceputi.
As putea spune ca debutul piesei seamana cu un alint adresat iubitei(in cazul de fata)dupa o noapte de dragoste.
Insa piesa e de fapt o constientizare si o readucere pe tapetul realitatii a razboiului.
So wake up sleepy one
It's time to save your world

Steal dreams and give to you
Shoplift a thought or two
All children touch the sun
Burn fingers one by one
By one
Tot ce poate salva e propria ei lume, iar apoi imaginea copiilor care ating soarele e de fapt o anticipare a conflictului armat, care topeste vieti si arde destine, lasand doar scrum in urma.
Will this earth be good to you?
Keep you clean or stain through?
Aceste interogatii sunt de fapt dorintele lui in ceea ce o priveste, ar vrea poate s-o acopere cu o manta magica, care sa-i pastreze sufletul nepatat.
So wake up sleepy one
It's time to save your world
You're where the wild things are
Yeah, toy soldiers off to war

Big eyes to open soon
Believing all under sun and moon
But does heaven know you're here?
And did they give you smiles or tears
No, no tears
Insa doar cei care inca n-au fost atinsi de maladia rautatii pot salva lumea, doar ei, mai au legaturi cu cerul, de unde cineva probabil ii poate salva. Ea a fost aruncata in haosul salbaticiunilor, de undeva de sus, si are sub ochi soldatii de jucarie,metafora care sugereaza faptul ca acesti soldati sunt prinsi intr-un razboi care nu e al lor, intensificand drama acestui film in care sunt actori fara voie.
You swing your rattle down
(Hand puppets storm the base
Flags up now cannons rage
Hand puppets storm the base)
Call to arms the trumpets sound
(Flags up now cannons rage
All clowns head for the rear
Slingshots fire to the air
All clowns head for the rear)
Toy horses start the charge
(Slingshots fire to the air
Slip into the edge of death
Crossfire to the marionettes)
Robot chessmen standing guard
(Slip into the edge of death
Crossfire to the marionettes)
(all together)
We shall never surrender
Razboiul apare ilustrat ca un circ, un circ trist, doar cu schije,foc, durere, si moarte. Marionete, clovni tristi, cai, elementele nelipsite din orice circ, numai ca acesta e un circ cu bilet doar dus , intoarcerea fiind inapoi in nefiinta.
Insa iubirea ce ii leaga ii face mai puternici, si ii ajuta sa nu se predea in fata acestui spectacol had, sa moara in cel mai rau caz luptand si iubind.

Sighisoara

2008-07-28T11:32:00.000-07:00

Festivalul de arta medievala de la Sighisoara, tocmai a avut loc. Ma asteptam sa ma pot cufunda pe deplin in atmosfera medievala. Ei bine...am avut si nu prea ocazia. Dupa cum stiu, cei ce au fost interesati de acest eveniment spectacolele s-au tinut in mai multe locatii. Ei bine, eu cred ca cu exceptia celor tinute in Piata Cetatii si in catedrala ortodoxa, unde chiar a existat acel iz de medieva; cele tinute, de exemplu in Piata Octavian Goga s-au transformat intr-un festival al berii, micilor si altele de genul. Si a fost MARE PACAT. Pentru ca au fost artisti autentici, care au dat dovada de profesionalism si pasiune.
As putea sa pun pe lista de "ASA DA" pe cei de la Anton Pann, pe baietii de la Aeternum si pe polonezii de la Brodas Band (n-am prins tot festivalul). Un "ASA NU" hotarat l-ar reprezenta Roma Swing Ensemble, care confunda conceptul de jazz cu cel de muzica lautareasca, de inima albastra etc. Chiar eram curioasa sa descopar cu ce se mananca jazz-ul medieval, am stat pana tarziu ca sa aud cu urechile mele cum suna acest jazz.Ei bine ast band canadian in funte cu "maestrul" Lache Cercel, a fost dupa parerea mea si a tuturor celor veniti acolo pentru muzica, o bataie de joc. Probabil le-a priit muzica lui celor veniti pentru a bea o bere si a servi un mic la supra pret(ca sa demonstreze ca au cu ce).
Nu mica mi-a fost mirarea cand am dat un search pe Youtube ca sa atasez un clip "de acolo"post-ului si am gasit asta:. Dar, de fapt, n-ar fi trebuit sa ma mire, traim in Romania doar, tara tuturor posibilitatilor.
Iata-i totusi pe cei de la Anton Pann intr-o alta locatie ce-i drept, dar aceeasi muzica cum rar mai vezi prin tara asta:.
Iata-i si pe Aeternum, acest band sibian, care a reusit sa impresioneze si prin vestimentatia care era "de acolo", dar mai ales prin muzica lor, care le-a atras simpatia si sprijinul unuia dintre componentii de la Celelalte Cuvinte.
.
Una peste alta a fost muzica buna pentru cine a cautat asa ceva, de fapt au fost de toate pentru toate gusturile. Next time, poate tine si vremea cu cei carora le mai pasa de arta medievala.

Downtown Jesus

2008-06-10T09:57:00.000-07:00

Luna Amara. O metafora care aproape doare ca si multe dintre piesele lor, atunci cand le leg de vreo amintire, cand un cuvant dintr-un vers aduce in prezentul meu ceva din trecutul ce a lasat o dira de tristete undeva intre gandurile mele.
It’s fortune that we play
Matches wouldn’t light
Couldn’t help no jesus
Couldn’t save no child
Not the one inside of me
And not the one inside of you
That day.
Incepe frumos, destinul e ca un ultim chibrit ramas in cutie, cu care vrei sa-ti aprinzi tigara intr-o noapte oarba, cand totul e pustiu si cu toate astea nu poti, se stinge sub mangaierea usoara a unei adieri. Si pierzi ocazia de a fuma o ultima tigara inainte de a ajunge din nou intre cei patru pereti ai casei, si n-ar fi nimic asta, dar tot asa am pierdut si copiii din noi, pentru ca ne-am aruncat cu capul inainte, fara sa ne pese de nicio lege. Si suntem goi pe dinauntru, si poate asa de frumos imbracati ...aiurea...nu mai conteaza.
Back to my room and back inside my nest
It’s not my day today
It’s obvious I don’t belong
Back to my room and back inside my nest
It’s not my day today
It’s obvious I don’t belong.
Si fiecare se intoarce acasa. Eu si tu. Doi oameni pentru care zarurile au cazut alandala, in cel mai prost mod posibil,ne-au furat visele si tot ce mai putem simti e nevoia de a ne inchide intre acei patru pereti ai camerei, cu o cafea poate prea rece, cu fumul de tigara domnind peste toata camera. Si toate astea pentru ca fugim. Fugim de lumea de afara, de adevar, de noi insine, pentru ca nemaiavand sperante orice legatura cu exteriorul s-a rupt, traim din inertie.
Plastic men have sold
Now all my youth is sore and old
“no more morning view”
These nights are empty and so are you
There’s nothing you could do
Bruised up jesus for all the shame in you.
Totul e pierdut. Tineretea e deja o amintire mai mult sau mai putin amara. Dar diminetile in care intinzand mana nu e nimeni altcineva intre tine si singuratate, si noptile in care ti se aude ecoul ca un tipat de copil desprins de la sanul mamei sale, acelea au devenit realitatea ta ostila.
And I feel downtown jesus growing orchids
Out of naked wounds
And I feel you and i
Selling pride for the less we feel.
Si din ranile dezgolite, cu sange inca neinchegat cresc flori, in amintirea unei iubiri-victima a unei lupte de orgolii inutila si totusi atat de pustiitoare.

Schism-Tool

2008-05-07T12:06:00.000-07:00

Am descoperit piesa asta ciudatica, in sinea ei, de curand, si m-am indragostit de ea si nu numai, asa incat mi-am downloadat toata discografia (multumesc M.D).
I know the pieces fit cuz I watched them fall away
Mildewed and smoldering, fundamental differing,
Pure intention juxtaposed will set two lovers souls in motion
Disintegrating as it goes testing our communication.
Cei doi din "povestea" cantecului, oricare dintre noi, constituie un intreg initial, formeaza un puzzle din care nu lipseste nimic, insa intervine ratiunea, care va schilodi sau mutila armonia care exista odata, candva, intre ei, o armonie realizata prin comunicare, dar nu neaparat una verbala, poate mai curand, e vorba de una a simturilor.
Fiintele sunt astfel murdarite,transformate prin mutilare in altceva, in niste omuleti ciudati, gri albastrui ca-n videoclip, care mie, personal mi se pare foarte bine realizat.
I know the pieces fit cuz I watched them tumble down
No fault, none to blame it doesnt mean I dont desire to
Point the finger, blame the other, watch the temple topple over.
To bring the pieces back together, rediscover communication.

The poetry that comes from the squaring off between,
And the circling is worth it.
Finding beauty in the dissonance.
Intotdeauna trebuie sa existe un vinovat, e o chestiune pur psihologica, un proces prin care oamenii se simt mai bine cu ei, isi fortifica increderea in propria ratiune si totodata si stima de sine.Insa asta e doar o metoda gresita de a reajunge la acea comunicare pierduta.
Ia nastere un conflict, ambii sunt gata sa loveasca ceea ce odata au iubit, isi incercuiesc adversarul, pentru a castiga o lupta de orgolii, care le ofera o satisfactie de moment.
There was a time that the pieces fit, but I watched them fall away.
Mildewed and smoldering, strangled by our coveting
I`ve done the the math enough to know the dangers of a second guessing
Doomed to crumble unless we grow, and strengthen our communication.
Se insista asupra existentei primordiale a sferei, un timp al perfectiunii, iar acum el sau ea a devenit constient ca mai are o singura sansa pentru a reconstrui ceea ce era candva perfect, constient ca e "blestemat" sa se prabuseasca, eu as zice mai degraba sortit sa cada, in cazul in care nu gasesc o solutie pentru a-si redescoperi limbajul.
Cold silence has a tendency to atrophy any sense of compassion
Between supposed lovers.
E vorba de o tacere care taie, care ucide orice sentiment, iar fostul cuplu se transforma intr-o imagine ridiculizata a ceea ce a fost, fiecare devenind din tandru, crud si nemilos. Asa ca acum sunt doar "presupusi iubiti", o umbra palida a ceea ce erau.
Este o piesa dureros de dulce, sau cel putin asa mi se pare, intrucat iti etaleaza o paleta ademenitoare de culori, o relatie ideala, androgina, din categoria celor pe care le gasesti odata in sapte vieti, ca apoi sa vezi cum se destrama incet si sigur, pentru ca niciunul nu se mai regaseste in ochii celuilalt, ochii amutesc,iar buzele si limba au uitat demult cum se articuleaza cuvintele.
Si iar ar fi putut fi atat de frumos, dar a fost o fericire la fel de scurta precum un foc de paie in urma caruia nu ramane decat o pulbere prea fina incat vantul sa n-o duca incotro vrea el, departe de mine, departe, departe...
Si mi-e dor si ma dor, noptile reci, acum calde si totusi atat de reci...

Slalom

2008-05-04T11:42:00.000-07:00

Copii jucandu-se...inocenta, sperante, vise ce vor fi frante in mii si mii de farame, destine inchise intre peretii unor pub-uri cu muzica in surdina si fum dens de tigara, alcool si poate droguri in care uita de certurile de acasa, de suferintele marunte- picaturi chinezesti, de ei in final.Un amalgam de umbre si lumini: luminile din privirile lor, si umbrele care predomina si care le vor intuneca ceilalti ani de viata, ai adolescentei, ai maturitatii s.a.m.d.
Mai demult am scris intr-un post "we are the children our parents warned us about". Suntem cei de care trebuie sa ne ferim cel mai mult, pentru ca a ne putea elibera de prejudecatile mostenite de la parinti. Aceasta incercare de nesupunere, de a gasi o fisura in acest cerc vicios, si de a ne crea propriul cerc, ce va sa devina intr-o zi o sfera. Astfel ramanem blocati intr-o lume calduta, dar care nu e a noastra, nu ne apartine, suntem doar niste tolerati, asemenea romanilor din Transilvania pe vremurile gloriosului Imperiu bicefal.

Cautam iesirea din clopotul de sticla, in care ne-au inchis cu grija si dragoste inabusitoare parintii, dar nu suntem capabili sa ne desprindem de tot, simtim nevoia de a fi legati printr-un lant, fin, invizibil si totusi foarte puternic de oameni, de prieteni si iubiti. Simtim nevoia de a apartine si de a poseda, vrem sa ne daruim si ne multumim cu o farama de iubire.
Fotografia de fata mi-a placut pentru ca e fluida si e evanescenta, e ca o matase fina si stravezie acoperind o femeie frumoasa prin ea insasi, prin fragilitatea si tototdata forta tipatului ei.O femeie imbracata in sticla.

O piesa despre nevoia de a uita de sine in clipe extatice, care nu isi au locul musai in rai, raiul poate fi oriunde, oriunde exista o sfera cu doi oameni uniti prin sentimente - iata cum, pana si raiul devine ceva subiectiv, de fapt probabil ca a fost dintotdeauna, pentru ca spatiul e ceva pur relativ.

Playin`

2008-04-10T12:52:00.000-07:00

Noapte.Fum. Eu si lumea.
Rosu, verde, alb-negru, lumina difuza, intuneric.
Dimineata un soare care zambeste tuturor
Doar ca unora mai stramb.

Stop!E vremea cand valul se ridica si mastile cad.
Privesti. E trist ce vezi.Te sperii si spui:
Acoperiti-va cu masti la loc realitatile hide!

R.A.T.B

2008-03-27T14:31:00.000-07:00

Toata lumea incearca sa dea nastere, si sa pastreze aparente, pentru ca ne plac aparentele, desi suntem constienti cat de dezamagitoare sunt, cat de mult ne vor durea, dar nu conteaza nimic, atata timp cat pe dinafara toata lumea vede ceva dragut, trendy, foarte roz si zambitor, cat timp dam bine in societate.
Ei bine, as vrea sa vorbesc despre oameni care au lepadat aparentele ca niste fluturi care se desprind de larvele lor.
E vorba de niste batrani, de oameni care au invatat sa priveasca cu adevarat, dar care in ciuda tuturor cruzimilor si tuturor mizeriilor indurate au pastrat o farama din farmecul copilariei sau tineretii.
Cu ceva mai multicel timp in urma avusesem treaba in Romana, am luat unul dintre minunatele trolee ce circula cu viteza melcului grabit. Plouase cu o zi inainte.
La un moment dat urca un domn foarte prezentabil in ciuda celor 65 de ani pe care probabil ii avea.O statura impozanta, o prezenta agreabila si un farmec aparte, aerul parfumat al secolului trecut, un tip rafinat, pe care varsta l-a inzestrat cu un farmec aparte, cel al unui tanar intelectual cu sarmul batranului inteleptit de timpul care si-a varsat amfora deasupra lui.
Palarie, pelerina de ploaie, si o pipa din lemn de cires probabil, din care se vede treaba ca era nerabdator ca un copil sa traga un fum si sa deseneze apoi in aer cerculete alburii.Vazand ca il privesc cu atentie si ca ii urmaresc fiece miscare, mi-a zambit discret ca si cum mi-ar fi facut un compliment la o serata pe furis.
Azi, in drum spre Piata Presei Libere, in troleu urca un batranel, decent, curat si ingrijit imbracat. Era genul de bunicut, care isi ia nepoteii pe genunchi ca sa le spuna o poveste cu printi si cai nadzdravani.
Ascultam muzica, si la un moment dat dau sa-mi schimb melodia, care nu se potrivea cu starea mea de spirit, iar lui ii incolteste un zambet pe buze, un zambet copilaresc, in care era concentrata toata inocenta copilariei demult lasate in urma, si ma intreaba "ce aparat e ala, un termometru cumva?" Il lamuresc si i se iveste in priviri o lumina care degaja o tona de caldura si de pace.
Acesti oameni stiu cu adevarat ce e aia viata si ca a incerca sa ascunzi soarele cu degetul e o munca sisifica si inutila, ei stiu sa se poarte natural, desi probabil ca n-au decat patru clase.
Frumusetea exista, intr-o forma latenta in fiecare dintre noi si va irumpe in momentul in care cineva o va vedea si o va aprecia, eu nu cred ca exista oameni urati sau frumosi (fizic vorbind), fiecare are cu totul alte principii estetice si o relatie e o dovada a compatibilitatii atat caracterelor, a intereselor, dar intr-o prima etapa a conceptului despre frumusete pe care il are fiecare.

Printemps

2008-03-23T15:37:00.000-07:00

A venit primavara si odata cu ea copacii verzi pe care privindu-i ma gandesc la renastere, la reinoire, la schimbare.
Sunt flori si zambete, frunze si iarba verzi si oameni care au uitat cum sa primeasca primele raze calduroase ale soarelui primavaratec.

Cantecul de fata miroase a primavara, a verde, Lily Allen e o artista de o delicatete aparte chiar si cand foloseste cuvinte mai putin ortodoxe.
When you first left me I was wanting more
But you were fucking that girl next door, what cha do that for (what cha do that for).
Primul "duet" de versuri nu aduce o situatie iesita din comun in discutie (nici macar nu-si propune asa ceva englezoaica),nu anunta nimic melodramatic,ci dimpotriva e un sfarsit care anunta un nou inceput si o transformare a unei adolescente imberbe, parasite de iubit pentru o alta in femeiea dupa care acesta din urma suspina pana la epuizare.
When you first left me I didn't know what to say
I never been on my own that way, just sat by myself all day

I was so lost back then
But with a little help from my friends
I found a light in the tunnel at the end.
Imi place faptul ca imi este prezentata o femeie sensibila, insa totodata o femeie puternica, care se lasa ajutata si primeste cu recunostinta mana intinsa a prietenilor ca sa se poata ridica si merge mai departe.
Luminita de la capatul tunelului imi aduce aminte de Dan Teodorescu in al carui Raiul gainilor teve-ul color este de fapt acea luminita de la finele intunericului, licarul de speranta cu alte cuvinte.
Now you're calling me up on the phone
So you can have a little whine and a moan
And it's only because you're feeling alone

At first when I see you cry,
yeah it makes me smile, yeah it makes my smile
At worst I feel bad for a while,
but then I just smile I go ahead and smile.
Desi are o nuanta destul de feminista si usor rautacioasa totodata, aceasta nu-i rapeste din dragalasenie.Aproape ca il vad pe saracul baiat stand agatat de telefon, sunand-o de zeci de ori asa cum n-o facuse cand ar fi fost cazul si mi se face pentru o clipa mila de el. Morala ar fi ca sunt unele lucruri pe care trebuie sa le apreciezi la timp, sa le respecti, sa ai grija de persoana de langa tine,la timp pentru ca in caz contrar you will be "feeling alone" candva, cand nepasarea va ucide si cel mai profund sentiment.
Whenever you see me you say that you want me back
And I tell you it don't mean jack, no it don't mean jack
I couldn't stop laughing, no I just couldn't help myself
See you messed up my mental health I was quite unwell.
Roata se invarteste totusi si cel care detinea controlul in relatia lor ramane sa fie cel care cerseste sa i se dea din nou o farama de iubire, insa totul vine prea tarziu, deoarece ea nu-l mai vrea inapoi, si nu-i pare rau ca el a ajuns intr-o stare deplorabila, intrucat nici lui nu i-a fost mila atunci cand i-a naruit lumea.Ea a crescut, s-a maturizat, esecul a fost un impuls catre inainte, pe cand el a cazut zgomotos de pe culmile infatuarii, si a regresat, devenind un cersetor de afectiune, de care a constientizat abia cand a pierdut-o datorita dispretului lui, alergatului dupa fluturi-iluzii.

In your arms-Urma

2008-02-23T13:57:00.000-08:00

Visare, melancolie, tandreturi, mangaieri amagitoare (mai mult sau mai putin) pe timpane (depinde din ce unghi privesc), astea ar fi cateva dintre cuvintele care ar defini piesa de fata.
All I need is a little rest... to cool the brakes
I'm still looking for a red light
Can you take me in your world... and leave me there
Overtake me with a smile.
Melodia asta imi induce o stare de detasare de tot ce presupune lumea inconjuratoare, e o stare hipnotica, si melancolica in acelasi timp. Toti avem nevoie sa ne oprim la un moment dat la un semafor care arata rosu (pasiune, foc, intensitate), sa facem o pauza in care sa ne regasim, si unde e mai bine decat in bratele unui iubit(e) in cazul autorului versurilor-acolo te simti intr-adevar in alta lume, o lume proprie si un zambet abia mijit in coltul buzelor iubitului poate aprinde mii de scanteioare in ochii ei.
Indraznesc sa-l contrazic pe Matei Visniec care spune in "Omul pubela-Femeia ca un camp de lupta" ca "doua fiinte umane nu pot intra niciodata impreuna in acelasi cerc"- eu cred ca iubirea este aceea care poate largi cercul, care-l poate transforma in sfera ...dar in cazul acesta am vorbi despre o fiinta androgina, care nu e musai sa fie si umana, deci renumitul regizor-dramaturg are pe jumatate dreptate.Fiecare are nevoie sa-si contopeasca propria lume cu cea a sufletului pereche just <<`cause soul-mates never die>>.(Placebo)
Searched your trace on open roads
No time to fall
Where the hell is my red light?
Too much coffee in my blood... I'll need some more
Give me meanings for the road.
Si fara ea, fara fiinta iubita, fara femeia templu/corabie in care sa se regaseasca si sa-si gaseasca refugiul se simte pierdut, fara nicio tinta, insa isi mai "injecteaza" niste cafea in vene intrucat cautarea ei nu se poate realiza decat constient, cu ochii larg deschisi, dar are nevoie de un semn, de confirmarea faptului ca ea e acolo, undeva, asteptand sa-i ofere bratele ei in care el sa se poata cuibari ca un copil in bratele mamei, "I just feel I`m safe in your arms", simte nevoia de a fi protejat impotriva veninurilor venite din afara sferei lor inca fragile.
Melodia asta mi s-a infipt in timpane si suna dureros de dulce...
E ca atunci cand in bratele lui uitam de zecile de oameni ce misunau in jurul nostru prin metrou sau aiurea,erau senzatii extatice dar all good things come to an end si in cazul nostru a fost un bitter end. Ne incearca mii de regrete, ca s-a terminat, ca n-a inceput, ca a fost bine si ca n-a fost bine in acelasi timp.
But all is history now ...

2008-02-22T12:45:00.000-08:00

Nu, nu e un alt post depresiv despre vreo iubire inceputa cu doua picioare stangi
... E o piesa descoperita accidental pe un post de radio, city fm, mai precis (nu fac reclama, dar e chiar fain, parerea mea;))).
Ceea ce mi se pare dragut la piesa asta e ca Amy Macdonald nu se lamenteaza, ci a asamblat ideea intregii melodii pe o linie jucausa, dar fara sa se piarda mesajul, care nu e tocmai unul cu happy end.
Oh the wind whistles down
The cold dark street tonight
And the people they were dancing to the music vibe
And the boys chase the girls with the curls in their hair
While the shy tormented youth sit way over there
And the songs they get louder
Each one better than before.
Ma duce cu gandul la petreceri monstru cu adolescenti, care cred la varsta aceea ca aceasta ar fi modul optim de a-ti petrece timpul, ca esti cu atat mai <> cu cat esti invitat la mai multe party-uri cu fete/ baieti si valuri de bautura. E vorba de senzatia de vertij, de curent car odata ce te-a prins, nu te mai poti smulge, doar pt ca <> si pentru ca dansul e fara doar si poate o arta senzuala, care da nastere unor legaturi incredibile, se realizeaza o conexiune foarte stransa intre cei doi parteneri-sa nu uitam ca pe ringul de dans s-au trait multe povesti de iubire, unele au continuat si odata coborate de pe scena, in culise, altele nu.Si iata cum fiecare dintre noi poate a trecut in adolescenta printr-o perioada in care ne indragosteam subit de cineva, doar dintr-o privire care uneori se intampla sa fie sustinuta si incurajata de cel/cea privit(a)( dar astea sunt acele putine cazuri fericite).
Si cum zice urmatoarea strofa intram in joc,<>.
< And you're waiting outside Jimmy's front door
But nobody's in and nobody's home 'til four
So you're sitting there with nothing to do
Talking about Robert Riger and his motley crew
And where you're gonna go and where you're gonna sleep tonight.>>
Si cum fiecare iubire are si momentele ei urate, iata ca vine la el si nu gaseste pe nimeni, intervine sentimentul de singuratate si acela de a fi parasit(a), cu ideea obsesiva a urmatorului loc de petrecut niste timpi morti si construit o viata sociala.
Adolescenta din piesa se zbate sa-si gaseasca o persoana pe care sa o iubeasca si care mai ales sa ii si impartaseasca sentimentele, un grup in care sa se simta acceptata si distractii efemere.Nimic neobisnuit. O adolescenta comuna, dar tocmai pasajul in care ea il asteapta pe al ei Jimmy( si nu e tocmai cel cu bikini-i) mi se pare ca e cel mai expresiv, caci demonstreaza ca de fapt viata ei e goala, la fel cum e cea a fiecarei persoane care n-a trait iubirea macar odata plenar alaturi de cineva, caci iubirea tot iubire se cheama si daca e neimpartasita, numai ca in acest caz ramai cu frustrari, cu angoase, cu dileme nerezolvate si intrebari retorice, gen <>. La aceste intrebari cred ca raspunsul il detin Travis <>, cum tot incearca d3fect sa ma convinga poate nu acum, dar incerc si eu sa mai sper ca intr-o zi chiar va veni to blow my mind-nu vreau mai mult de la o idila decat sa fie "idilica". De fapt tot ceea ce aceasta copila doreste e sa gaseasca dincolo de usa aceea dincolo de care nu e nimeni <> pe cineva care sa o asculte oricand are nevoie, are nevoie sa se simta unica pentru cineva, sa i se dedice o perioada mai mare de timp.

Goool. Gol.

2008-02-13T05:07:00.000-08:00

Am hotarat sa uit, sa fug si sa ingrop sperantele mele in ceea ce priveste iubirea, care nu stiu de ce, dar in mod clar nu a aparut pe lumea asta pentru mine.
Probabil m-am nascut ca sa ajung sa am o slujba si o casa decenta si probabil o viata de familie plata animata doar de rasetele pline de viata si inocenta ale copiilor.
Dar diminetile somnoroase cand asternuturile parca doar ca sa-mi faca in ciuda sunt atat de moi si calde, vor fi intotdeauna niste momente solitare, galbenul solar va fi doar constiinta singuratatii, nicidecum speranta .
Am 20 de ani, nu stiu daca inca mai sper cu adevarat la iubire, cred ca am obosit, cred ca vreau sa dorm, sa dorm, sa dorm, sa nu mai am nevoie de cafeaua din fiecare dimineata, sau de tigari...Stiu insa ca trebuie sa ma trezesc si sa lupt zi de zi cu ideea ca pentru mine inceputul nu va fi urmat decat de un sfarsit efemer, vor fi aripi starpite in faza embrionara.
<>.

7a.m

2008-01-29T23:46:00.000-08:00

In geam imi bat timide razele soarelui palid si anemic, slabit de urgia iernii care va sa treaca.Mi se preling pe fata ca niste lacrimi extrinseci, izvorate din altcineva dar revarsandu-se pe obrajii mei.
Ma intind in asternutul mototolit si ma gandesc ca un ness mi-ar prinde bine.Zis si facut. Dar vad cana zacand singura pe masa si ma cuprinde o stare de usoara melancolie, pentru ca aroma cafelei e parca facuta sa fie sorbita, inhalata, savurata de pe buzele unui iubit, exact ca in reclamele in care ea isi bea cafeaua in timp ce el o cuprinde cu o mana dupa gat si-i sopteste ceva la ureche, cu o voce somnoroasa, dar joasa, usor guturala.Sunt minciuni sau nu, asta nu conteaza, totul e facut sa fie trait acum, nu mai tarziu, nu peste 5 minute cand ai apucat sa destrami cu un gand cuminte si rational magia unei clipe de extaz pur, nu peste jumatate de ora cand iti dai seama ca toate vor fi doar o amintire dureros de dulce cufundata intr-un timp neverosimil si cu atat mai putin a doua zi cand probabil nu mai e nimeni care sa aseze ceasca lui/ei de cafea langa a ta, sau sa-ti soarba peste umar din a ta.
Teoretic suntem privilegiati sa fim fiinte rationale, dar de cele mai multe ori rationalitatea otraveste beatitudinea unor trairi, ne seaca de orice urma de spontaneitate pentru ca exista prejudecati, ganduri preconcepute sadite in subconstientul fiecaruia de parinti, bunici, vecini, etc...Si Rousseau are dreptate cand spune ca omul este bun de la natura, dar ca este convertit si inrait de societate, ca fiecare zi mai rupe cate o farama din copilul ce se zbate pentru inca o clipa de viata, dar suntem supusi la experienta punitiva a lui Prometeu...ni se smulge, sfarteca inca o bucata de carne dar durerea nu ia sfarsit caci carnea se regenereaza.

2008-01-19T12:19:00.000-08:00

And what if I die tomorrow? Who cares?
Au trecut 20 de ani, 20 de ani in care am plans mult si am zambit prea putin. Asta pentru ca mi-a placut sa caut fericirea care pentru mine e asemeni valurilor care au puterea unei clipe...te imbratiseaza cu ardoare, si apoi se sparg de tine, in tine, si se sting, se pierd muscand din nisipul tarmului.
M-am obisnuiesc sa zambesc surd si mut, sa-i mint pe toti ca mi-e bine si sa-mi mimez fericirea atat de bine incat sa ajung sa cred in ea.
Mi-am incredintat visele si sperantele nou-nascute , inocente, in bratele unora pe care i-am crezut prieteni, pe care i-am simtit aproape, dar s-a dovedit k "instinctul de fata mare inseala" ca nimic nu e asa cum pare, ca toate apele sunt adanci si ascund mistere, adevaruri sau minciuni, oricum ascund lucruri care nu aduc nimic bun.
Pasesc pe asfaltul napadit de mocirla, se mai termina o tigara, merg mai departe, imi aprind inca una.Arunc chistoacele rand pe rand in baltile in care se oglindesc fetele tuturor, asta e clipa in care toti sunt egali, in care se sterg diferentele sociale, toti-niste reflectii in oglinda tulbure.

Talkin` about God

2008-01-06T04:47:00.001-08:00

Fumam si vorbim despre Dumnezeu. E bine totusi ca mai intra in discutie si El din an in Pasti, desi nu e cel mai potrivit context pentru a vorbi despre sacru.
Prin religie unii ii manipuleaza pe ceilalti spune unul dintre noi, cei implicati in aceasta dizertatie. Da, sunt de acord, si asta pentru ca oamenii nu se mai gandesc la ce se ascunde dincolo de toate pildele, parabolele si versetele biblice, sunt multumiti ca asculta cuvantul Domnului, si ca preotul vorbeste frumos, ca e destept si ca are reputatie buna. Si nu toti care nu incearca sa patrunda dincolo de cuvinte, sa disece putin mesajul, au o pregatire care sa lase de dorit, de fapt religia nu tine de intelect, religia tine de spirit.Cand eram copil, bunica mea ma ducea la biserica si ea nu avea decat patru clase, insa ea intotdeauna intelegea "povestile" pentru ca pur si simplu punea in practica ceea ce spunea preotul, pentru ca avea convingerea ca dincolo e o lume mai buna si ca e nevoie sa o meriti, ca sa poti accede la ea. Niciodata nu voi sti daca ea a avut dreptate sau nu, pentru ca nu mai e aici, e probabil in paradisul acela descris in cartile sfinte, in care ea credea cu strasnicie sau undeva pierduta intr-una dintre cele patru zari.
Prin religie a fost supusa o mare masa de oameni.Manipularea nu intra insa in scopul primordial al religiei, dar oamenii, fiintele create de insusi Dumnezeu n-au ratat nici un mijloc de a incerca sa preia puterea, pentru ca fiecare are pacatul luciferic, implantat sub forma de sete de suprematie, si asta presupun ca se datoreaza ierarhizarii care s-a realizat in toate domeniile din cele mai vechi vremuri.
Dumnezeu trebuie vazut, cred eu, ca instanta suprema, care iti ofera libertatea, insa e o pseuso-libertate, o libertate in lanturi din care nu poti scapa niciodata pentru ca stii ca oricarei incercari de nesupunere ii urmeaza o pedeapsa, esti pur si simplu un fel de catelus caruia i se ofera ceva bun de mancare, de fiecare data cand se poarta frumos si e batut, pedepsit si ocarat de fiecare data cand greseste.
De fapt suntem infinit de singuri, suntem fericiti pentru ca iubim, nu pentru ca stim ca suntem iubiti, asta nu o va sti nimeni nicicand, suntem singuri in fata tuturor spaimelor noastre, si avem o libertate limitata in momentul in care constientizam ca nimic din viata noastra nu e infinit...nici iubirea macar, in fond oricat am vrea sa ascundem soarele cu degetul ea da sens vietii, si nici acela nu e complet, e intotdeauna infirm, pentru ca nu suntem capabili sa daruim neconditionat pe termen lung, daca nu exista un feed-back. Suntem liberi fara nici o scuza, spune Sartre, eu nu cred in libertate atat timp cat oamenii se judeca intre ei, creand prejudecati si cat timp suntem dependenti de traiul in societate de dragul caruia facem mii de compromisuri inutile de cele mai multe ori.
Zapada e ca oamenii...se naste curata, alba, imaculata, dar oamenii o murdaresc, asa cum isi intineaza propria viata, asa cum isi uita cele mai profunde crezuri topindu-le in compromisuri de doi bani. Zapada renaste la fiecare ninsoare, e mereu alta, desi aparent aceeasi, noi insa, odata intrati in vartejul numit generic viata nu mai putem iesi decat in clipa mortii.
Dumnezeu exista pentru ca oamenii sunt prea slabi sa se poata descurca, sa poata supravietui fara o entitate superioara careia sa-i ceara ajutorul in momentele critice, pentru ca atunci de cele mai multe ori ne aducem aminte de El. Doar in momentul in care ne vom putea descurca fara ajutorul niciunei divinitati, sacre sau malefice, abia atunci se va putea spune ca suntem liberi.Imi vine in minte ca Dumnezeu fie el crestin, musulman, budist etc, e de fapt un placebo. De fapt pe noi nu ne ajuta decat ideea ca God is great, God is good,nu avem certitudinea existentei Lui sau poate sunt eu prea ingropata in pacate incat nu-L mai simt, desi am nevoie de El.
Imi voi aprinde o alta tigara si ma voi gandi la Dumnezeu, si cu fiecare fum El ma va dispretui mai mult sau probabil asa cum spune Biblia va incerca sa-mi indrepte pasii catre lumina care pentru mine se confunda inca cu bezna.Amin

Noir

2008-01-01T15:30:00.000-08:00

Negru-smoala, smoala ardenta turnata de noapte peste mine, in mine. Sufocare dureroasa. Pentru ca e frig, pentru ca nimanui nu-I pasa de ceilalalti, pentru ca sunt copii trimisi la cersit de parinti, pentru ca batranii trebuie sa traiasca un asfintit de viata cu mana intinsa, la mila trecatorilor, pentru ca sarutam icoane cu aceleasi buze intre care au ars zeci de tigari, pentru ca nu mai stim de unde am plecat si nici macar unde trebuie sa ajungem, pentru ca am uitat sa mai fim oameni in lupta pentru supravietuire care se duce dupa niste legi mai crude decat cele ale junglei , pentru ca mintim, pentru ca lovim nejustificat si cu prea mare usurinta in cei care au aceleasi temeri, bucurii si suferinte ca si noi, pentru toate astea si inca 1000 de motive cel putin, nu meritam sa ni sa raspunda la rugaciuni.
As vrea sa ma trezeasca intr-o dimineata soarele mijind printre bratele scheletice ale copacilor imbracate in mohair molatec, alb . As vrea sa-mi pot tine in frau cosmarurile care se zbat dincolo de pleoapele grele de somn albastru, sa-mi pot pune capul pe pieptul unui iubit care sa ma sarute pe frunte si sa imi spuna ca totul va fi mai bine maine si eu sa-l cred.
Dar nu va fi asa. Mai am de scrasnit din dinti, de strans din pumni , inghitit nodurile ce mi se pun in gat, si de gustat lacrimile ce curg fara mila sapand pe dinauntru.
Fericirea e altundeva, undeva departe, intr-un never-never land.

Te uita cum ninge decembre

2007-12-18T02:56:00.000-08:00

A nins.Eram fericita, ma simteam din nou copil, am lasat fulgii sa mi se aseze pe par, pe pe pleoape, pe gene si zambeam. Multi se uitau ciudat la mine,nu-mi pasa. Eram eu si niste amintiri din copilaria peste care si-au cernit ninsorile, ploile destui ani dar nu au reusit sa le stearga, iar noroiul nu le-a atins, pentru ca sunt unele amintiri parca sfinte care-ti incalzesc zilele cele mai negre si iti dau o raza de speranta.
Si ma gandeam la bunica mea care-mi facea botosei la marginea patului, langa soba in care focul ardea vesel, si la zilele cand hraneam mieii cu biberonul si-i tineam in brate si ei ma priveau cu ochii lor negri, umezi si calzi.
M-a cuprins si melancolia si o o nuanta de tristete, pentru ca acum totul a ramas gol, bunica nu mai e, si toata magia aceea a disparut odata cu ea, insa fulgii acestia vor fi mereu calzi pentru mine pentru ca imi amintesc de vremea cand totul era joc, muzica, si speranta.

Somn

2007-12-10T10:04:00.001-08:00

Azi-noapte somnul nu voia sa-mi aline nelinistile, sa-mi ofere o moarte e cateva ore.
Voiam doar sa uit de mine, si nimic altceva decat blestemata asta de odihna nocturna nu ma poate ajuta. Unii ca sa poata dormi iau un somnifer si “vise dulci” ii inconjoara. Insa daca as incepe sa iau si eu pastile aducatoare de reverie sau doar liniste as ajunge dependenta de ele.
Ma gandeam ca Dumnezeu nu ne da raspunsuri pentru ca nu stim sa punem intrebari, sau poate ca nu meritam sa ne fie elucidate unele nelamuriri ce ne tulbura existenta asta mizerabila.
IUbirea… ooof, ea din nou, mereu, o port in vene, in fiecare tesut, in fiecare picatura de sange, imi scalda zilnic fiece coltisor al meu in apele ei aprinse si amagitoare.
Mi-a fost mereu greu sa zic “te iubesc”, asta pentru ca mi-a fost frica de consecinte, sau de ceilalti. Pentru ca la varsta asta cruda de nici 20 de ani a iubi nu este ceva admirabil, sau ma rog, de apreciat decat in masura in care sentimentul asta ti-e impartasit. Altfel e ca si cu bunatatea… Esti bun , esti prost, iubesti esti fraier.
De ce pana mea, nu intelege aproape nimeni ca a iubi este una dintre putinile acte nobile de care noi oamenii ar trebui sa fim in stare? Ca nu conteaza decat sa iubesti, ca oricum tu n-ai sa ai habar nicioata daca celalalt te iubeste pe bune, si nici el n-are nici o certitudine daca tu il iubesti pe el/ea si asta pentru ca ah, suntem oameni, suntem artisti in ale disimularii, problema e ca vine o zi, un moment in care ne incurcam in hatisurile propriilor minciuni si ajungem sa ratacim ca bezmeticii intr-o ceata de n-o tai nici cu flexul, si nu mai gasim nici macar drumul catre noi insine, daramite catre ceilalti.
Si totusi ca sa poti trai cat de cat bine, ca tot ne-a mintit asa frumos Base trebuie sa ne prefacem azi, maine si-n toate zilele vietii noastre ca suntem tari, ca suntem invincibili, ca suntem niste Schwartzanegari imbatabili, sau mai bine zis niste Jackie Chan-I care tot fenteaza viata si scapa neatinsi…hahaha…

25 noiembrie 2007

Incroyable

2007-12-10T10:01:00.000-08:00

Si tocmai cand ziceam ca am auzit cam tot in materie de nume caraghioase romanesti…
Azi stateam cu o colega, la o tigara. Urma o ultima ora de Civilizatie germana. Ceva mai incolo, o colega povestea ceva despre reinnoirea buletinului. Cum eu personal l-am schimbat de 3 ori pana la nici 20 de ani, din diverse motive, stiam ca se intampla tot felul de chestii hazlii, ca intalnesti tot soiul de oameni.
E greu de crezut dar la politie, langa aceasta tanara studenta era un tip care se numea «Neinceperea-urmaririi-penale». Numele are ceva vechime intrucat tatal sau a fost fericitul care a scapat de caznele judiciare. Nu stiu daca asa isi scrie individul asta numele, e posibil sa si-l scrie intr-un singur cuvant.
Pentru credibilitate 100% ar fi fost preferabil sa atasez o poza cu copia dupa buletinul acestui individ, dar n-am fost la fata locului ,`damn it!.

C`est la vie

2007-12-10T10:00:00.001-08:00

Pe pleoape imi apasa clipele ce trec. E a nu stiu cata oara cand scriu despre depresii. De data asta nu e o depresie clasica, e una legata de sentimental trecerii iremediabile si inutile a timpului, caci intre a fi si a simti se casca o groapa abisala. Multe lucruri exista, pe unele le am, pe multe altele nu, dar asta nu doare, nu-mi provoaca nici macar frustari, tot ce mi-ar trebui ca sa sterg ca si cum nici n-ar fi existat vreodata sentimentul desartaciunii traiului pe pamant ar fi o poveste de iubire fericita, nu musai si cu happy end si inspiratie ingramadita intr-un Pall Mall sau Lucky Strike si transpusa cu litere mici de tot pe cartonul unui pachet de tigari, al carei continut a fost mistuit, de flacarile mici si timide ale unei brichete care nu-I a mea.
Cred ca si existenta noastra e luata cu imprumut de la Doamne-Doamne (nerambursabil poate, ca fondurile Phare), Dumnezeul pe care-l preaslavim in fata celorlalti, dar pe care-l uitam imediat ce ne e putin mai bine.Dumnezeu e un medicament, pe care il luam cat ne simtim rau, cat simtim ca se prabuseste tot cerul devenit dintr-o data gri si greu ca plumbul, prea greu pentru umerii nostri prea slabi, atunci ne amintim de El. Si cand intram in convalescenta deja incepem sa-L consideram nenecesar si uitam sa-L mai chemam pe langa noi. Asta nu-i un strigat catre revenirea la existenta religioasa, ci doar o constientizare a profanului in care eu, personal ma scald in mod lucid , din comoditate.
Inca un fum, pentru fericire, pentru iubire, cine mai stie? Am zis ca ma las de fumat, e a mia oara cand imi propun, dar fumatul ma predispune la visare, iar cand visez mi-e mai usor sa-mi pun mizeriile cotidiene “pe tapet”, daca n-as scrie mi-as taia probabil venele, m-as arunca de la etaj, sau m-as ineca intr-o apa adanca si involburata ca sa-mi spele pacatele, sa le transforme in spuma, iar spuma sa se ridice la cer si de acolo sa cada furios pe pamant ca ploaie. Se spune ca inecul e moartea cea mai “frumoasa”, ca subiectul incepe sa viseze frumos, vede “la vie en rose” asa cum eu am incetat de la o varsta prea frageda s-o simt.
Trecand cu pasi repezi prin ploaie vantul imi imprastie parul, ma loveste cu frigul si frunzele sale umede lui in plin, dar nu ma feresc, m-am obisnuit . Zilele trecute mi-a aninat o frunza aramie in par, pe care am scos-o si am aruncat-o-n mila vantului; pentru un moment am invidiat-o pentru libertatea ei, si apoi am constientizat ca e mai nefericita decat mine , ca e libera abia acum, cand e moarta si nu mai poate simti nimic-mi-a parut rau de nimicnicia mea.

Saturday rain

2007-12-10T09:55:00.000-08:00

M-am trezit cu ploaia batandu-mi in geam, m-am ridicat din pat si am aprins soba asa incat zgomotul focului zbatandu-se in soba sa inghita acordurile triste ale ploii care se impletesc cu « Caramel» (Suzanne Vega). Simt nevoia sa scriu, nu stiu alta metoda mai buna de a-mi linisti mintea chinuita de sute, mii de intrebari ce graviteaza in jurul lui «a fi sau a nu fi».
“Forsaken” mi-a trezit lacrimile care mi s-au strans in gat. Intotdeauna le simt stranse in piept sau in gat, prea rar se ivesc in coltul ochilor ca sa se prelinga apoi pe obraji, asta neinsemnand ca nu ma doare nimic, ca sunt imuna la tot ce se intampla in jurul meu, ca nimic nu ma atinge, ci pur si simplu ca totul ramane ghemuit in inima, ca am mii de spini infipti in mine, iar tot ce imi doresc este sa nu inceapa sa doara toti deodata, a-I face sa nu ma doara deloc ar fi doar o utopie.

Depresie tomnateca

2007-12-10T09:53:00.000-08:00

Depresie de toamna tarzie. Toti si toate par a trai «la vie en rose », numai eu merg, trec printre oameni, trec prin viata sau undeva pe langa ea, incerc din cand in cand sa vad si eu putin gri murdarit de o pata roz, cateodata reusesc, dar cand raman eu cu mine in somnul meu chinuit de gandul inutilitatii mele ca om pe acest pamant toate ranile adormite se trezesc si incep sa urle. Fac ce fac si vrand nevrand tot la iubire ajung, probabil ca ea e singura care le da oamenilor un sens de a trai, ii face sa se simta importanti pentru cineva.
Nici macar ceasca mea de cafea nu-mi mai surade pentru ca e singura pe masa, iar masa e alba, are culoarea vidului.Tigarile ma calmeaza pe moment, apoi desenez prada unui impuls nervos flori, fluturi si chipuri de oameni pe foile pe care-mi scriu cursurile.Nu inteleg de ce desenez doar asa ceva, poate pentru ca florile si fluturii sunt simboluri ale inocentei si chipurile oamenilor ascund drame, isterii, mai putin bucurii, mai mult rautati, mai mult sau mai putin gratuite.
Noi oameni ne nastem cu o voluptate pentru a rani, pentru a distruge, suntem mai rai ca fiarele de cele mai multe ori, pentru ca la ele nimic nu e rezultatul ratiunii totul este empiric, ele sunt de fapt mai «umane » decat noi, care ne consideram oameni eventual si «cu frica lui Dumnezeu ». Nu, nu avem nici un Dumnezeu pe care sa-l iubim, Lui ii cerem de regula ajutorul atunci cand nu mai avem de ce sa ne agatam, cand simtim ca ne fuge pamantul de sub picioare. Mi-e rusine sa ma duc sa ma marturisesc, pentru ca stiu ca voi repeta toate pacatele, ca voi mai mangaia copii cu aceleasi degete cu care tin tigara, si le voi saruta obrajii satinati cu buzele arse de ea. Stiu ca «God is good », dar mai stiu si ca eu nu mai am nici macar a mia parte din bunatatea Lui, imi simt sufletul greu de pacate, de doruri si dureri. Daca nu «ma voi intalni cu fericirea » nu e decat vina mea, pentru ca nu sunt demna de ea, caci inca ma balacesc in acelasi mal, pe care-l constientizez, dar pe care nu sunt in stare sa-l curat de pe mine.
Pasesc printre frunzele moarte si ma gandesc…«candva, nu peste mult timp voi fi la fel ca ele, moarta pe dinauntru si seaca- nu voi mai simti nimic ».Imi aprind inca o tigara, a nu stiu cata pe ziua de azi si merg mai departe, pe drumul spre casa, incercand sa-l gasesc pe cel catre mine insami, pe care intotdeauna il ratacesc, si poate si pe cel care duce la jumatatea mea, la cel cu care ma voi putea intelege doar din priviri si e greu sa cauti pe acel cineva fara sa stii unde, fara sa stii cand, fara sa stii daca mai exista…

sadness

2007-11-10T04:30:00.000-08:00

Mai cade o frunza, mai cade o picatura de ploaie, ma loveste, imi biciueste fata, se prelinge pe buzele arse de tigari, de vant, iar eu imi continui drumul printre oameni, printre destine aruncate in viata, unii habar nu au pentru ce s-au nascut, altii sunt sortiti durerii si disperarii, toti luptam pentru o viata mai buna...si nu prea stim cum ar arata ea.
Eu ma incapatanez sa cred ca iubirea ar putea cosmetiza viata, ca ii da sens, iar altii imi arunca in fata realitatea lor, poate si a mea, ca de fapt viata presupune lupta pentru o pozitie sociala, bani.
Ascult, tac, cateodata mi se pare ca au dreptate, dar undeva in creier imi rasuna o voce care imi spune sa nu-mi parasesc crezurile, pentru ca doar asa voi fi fericita, fie numai pentru o clipa.

Beautiful world

2007-10-20T04:54:00.000-07:00

M-am mutat. Stau intr-o camera intr-o casa in care timpul si-a lasat amprenta peste tot.
De fiecare data cand trec pragul e ca si cum as pasi in alta epoca, in alt timp, e un loc de care ma simt legata, pentru ca zidurile pastreaza glasurile catorva generatii de bunici care le spuneau povesti cu printi si zane nepotilor,pastreaza drame, suferinte si bucurii, un loc care pastreaza aroma de mosc a trecutului. Casa asta a "vazut" cele doua razboaie mondiale, sotii care si-au plans probabil sotii morti in razboaie ale tuturor si ale nimanui.
Nici macar depresia nu ma mai poate atinge, si asta se vede in muzica mea care a devenit suava si care isi picura molcom acordurile in timpanul meu. Aici e un loc de evadare din tot haosul, visele sunt la ele acasa, aici ma rup de realitatea "mondena", aici incepe basmul meu.
Cred ca daca mi s-ar oferi un loc "luxos" l-as refuza, pentru ca oricat de "modern" ar fi ar fi gol de sens, nu mi-ar spune nimic, ar avea o personalitate insipida sau mai bine zis niciuna, m-as simti stinghera, la fel ca in casa in care am stat pana sa ma mut aici.

Rainy day

2007-09-13T04:54:00.000-07:00

Stau din nou in fata unui calculator, de data asta intr-un net cafe unde ma pot simti bine...
Imi pare rau ca-mi chinui vecinul de calculator, in mod nefericit pentru el, nefumator, in final a avut noroc, his time was up...
Afara e o vreme urata, care predispune la depresii, ploua cu picaturi mici si rare care iti intra in suflet si nu mai ies prea curand sau prea usor. In scrumiera tigara arde incet, poate ma anunta ca viata mea e ca o clepsidra insa una cu mai putine fire de nisip, o existenta in care monotonia e arsenic picurat in cafea in cantitati mici si totusi letale.
Totusi, petalele florilor usor ofilite sunt de o frumusete aparte, copacii sunt semi-scheletici, caci frunzele au inceput sa-i paraseasca ca niste iubite infidele, speriate de batranetea si goliciunea lor.
Ma asteapta viata in marea metropola, presimt ca-mi va placea mult, ma voi pierde de multe ori in multime, in depresii tomnatice.
Goodbye for now...cum zic P.O.D

Adieu

2007-09-11T08:22:00.000-07:00

Am tinut sa-mi anunt absenta care e motivata. Incep in curand cursurile la facultate iar la noul domiciliu nu am deocamdata net...Daca voi avea timp, voi mai intra ocazional si voi mai posta cate ceva.
Am multe visuri in ceea ce priveste viata de studenta...In ce masura se vor implini, voi consemna cu constiinciozitate pe acest blog.
Acum inspiratia imi lipseste intrucat aici, in net-cafe`ul acesta n-am muzica, nu se fumeaza, si totul e vechi si prafuit, in plus in preajma lumea vorbeste fiecare de ce-l doare...si nu se poate trai asa...Cred ca m-am dezobisnuit de traiul zgomotos, acum realizez ca unii oameni care imi rodeau nervii in fiecare zi a existentei mele ingrate de liiceana, imi faceau totusi un bine; invatasem sa ma concentrez in conditii de stres.
Sa ne revedem cu bine!

2007-09-01T15:39:00.000-07:00

Les fleurs du mal (Charles Baudelaire)

XIX - La Géante

Du temps que la Nature en sa verve puissante
Concevait chaque jour des enfants monstrueux,
J'eusse aimé vivre auprès d'une jeune géante,
Comme aux pieds d'une reine un chat voluptueux.

J'eusse aimé voir son corps fleurir avec son âme
Et grandir librement dans ses terribles jeux;
Deviner si son coeur couve une sombre flamme
Aux humides brouillards qui nagent dans ses yeux;

Parcourir à loisir ses magnifiques formes;
Ramper sur le versant de ses genoux énormes,
Et parfois en été, quand les soleils malsains,

Lasse, la font s'étendre à travers la campagne,
Dormir nonchalamment à l'ombre de ses seins,
Comme un hameau paisible au pied d'une montagne.

Cred ca imaginea sustine textul, sau textul sustine imaginea...dans l`ordre qu`on veut

Realite???

2007-08-31T15:17:00.000-07:00

C`est moi, toujours moi…
E greu sa iubesti , dar e mai greu sa nu iubesti, deoarece…ar insemna sa mori si doare sa mori, si mi-e frica de durerea aia surda, muta si atat de inexpresiva..
Nu intereseaza pe nimeni cum ma simt, totul are loc in cea mai perfecta disimulare, nu exista arta de a trai, exista talentul de actor in filmul propriei vieti...
Mi-ar placea sa fiu un fulg de nea, efemer si pur. Fulgul isi incheie existenta la fel de curat cum a ajuns pe pamant…
Cred ca de fapt singura perioada in care suntem cu adevarat vii e aceea in care suntem gazduiti in pantecele matern.
Et…tout vient et tout va quelque part...comme un rive...

Alone I break

2007-08-28T06:13:00.000-07:00

Korn, imi monopolizeaza boxele, cu vocea puternica a solistului ce mi se insinueaza in creier, lovind cu imagini mentale atat de reale in nervii atat de fragili de la o vreme incoace.
Pick me up
been bleeding too long
Right here, right now
I'll stop it some how(...)
Now I see the times they change
leaving doesn't seems so strange
I am hoping I can find
where to leave my hurt behind
All this shit I seem to take
all alone I seem to break
I have lived the best I can
Does this make me not a man?(...)

Muzica pe care a creat-o aceasta trupa desemneaza o miscare browniana in totemele ce ne definesc ca personalitati pe fiecare dintre noi, dar poate ca e mai greu de sesizat la unii...la mine, insa (pentru ca nu-mi este permis a vorbi decat despre mine) acest haos inlocuieste frecvent pacea interioara care pentru mine e doar o himera.
Va veni toamna, acopera-mi inima cu o frunza...sa fie de vita sa aiba forma unei maini care sa imi ridice barbia, sa ma mangaie pe obraz si sa-mi stearga lacrimile. Dar cu cine vorbesc eu, poate din nou cu mine, in rest nimeni nu e interesat sa auda dramele celuilalt de langa el, pentru ca e satul de ale lui, si ce e mai grav e ca inteleg asta si ca atare trec cu vederea...

Frame of mind

2007-08-27T12:29:00.001-07:00

Si ce e de facut cand simt ca nimic nu e cum ar trebui sa fie , cand totul e sec, cand stiu k ma scufund pe zi ce trece in platitudine, cand nu mai am pur si simplu putere sa lupt cu mine insami, iar in plus sunt constienta ca nici suicidul nu e o solutie, ca ar fi doar o dovada de lasitate. Toti spun ca trebuie sa lupt, cu mine, cu ceilalti, dar pana cand, si pentru ce in definitiv, ca sa ma trezesc intr-o alta dimineata, sa incep o alta zi, fara a sti de fapt pentru ce, daca la sfarsitul zilei ma voi simti mai implinita, mai vie macar?
Imi place cand uit de mine, cand pur si simplu reusesc sa devin o alta persoana, macar in mintea mea, dar din pacate nu reusesc decat rareori acest lucru; in rest, totul se desfasoara sub egida unei prefacatorii, pentru ca ceilalti s-ar speria vazand abisul ce se casca dincolo de privirea mea.
Ce e mai grav e ca eu insami nu mai stiu cine sunt, m-am pierdut de mine insami si regasirea e anevoioasa, doare, dar cat inca mai e o speranta ca intr-o buna zi, candva , voi reusi sa-mi gasesc pacea in mine insami- caci e inutil s-o caut in altii, voi continua sa ma ridic iar si iar oricat de greu ar fi.
Cum spunea Sartre, suntem condamnati sa fim liberi, suntem totodata singuri fara nici o scuza, suntem meniti sa ne zbatem inutil de cele mai multe ori pana cand vom gasi calea spre lumina, catre noi insine de fapt.

Les rêveurs

2007-08-19T14:02:00.001-07:00

Am doua saptamani de cand n-am mai fumat o tigara macar, am cautat si gasit solutii efemere, dar eficiente pentru a ma putea abtine, desi dorinta e in stare latenta, dorinta de a mai trage un fum, un fum pentru fericire, pentru durere, pentru sentimente, pentru oamenii vii cu fete de zombi. Mi-am amortit simturile cu filme, carti si muzica, care pot spune mai mult decat arata in imagini, cuvinte si versuri, parte instrumentala - mijloace de a depasi niste granite, permitand accesul intr-o alta lume, una ireala, dar care reprezinta un ajutor substantial pentru a putea trai fara a ma da cu capul de pereti intruna, fara a plange, fara a ma isteriza. Acum sunt linistita, ca dupa o doza de opium.
Dupa ce am urmarit cateva productii cinematografice de duzina, filme facute in serie pentru oameni obositi, stresati, am decis sa urmaresc un film, in adevaratul sens al cuvantului. De regula ascult opiniile tuturor cu privire la un film, dar perceptia este una personala intotdeauna, pentru ca in mod cert simt altfel decat ceilalti, lucru normal de altfel, pentru ca fiecare are o alta maniera de peceptie, insa aceasta divagatie era necesara pentru a explica de ce niciodata nu ma las influentata de alte persoane in a percepe ceva ce tine de arta. Despre acest film existau pareri deosebit de controversate, nu ma voi opri asupra lor aici.
Povestea e oarecum simpla. E vorba de o relatie incestuoasa, intre un frate si o sora, nascuti dintr-o mama englezoaica si un tata francez. Acestia cunosc un tanar american, venit in Franta sa invete limba lui Voltaire dar si cate ceva despre cultura franceza.
Cei doi ii propun un joc, asemanator cu cel care i-a fost propus lui Gavrilescu la tiganci, un joc al ielelor pe care tanarul il castiga in comparatie cu eroul lui Eliade, insa este prins in acest cerc vicios. Cei doi il atrag prin aerul lor aristocrat, sofisticat, boem, iar el nu se poate impotrivi caci este atras de frumusetea excentricei Isabelle, desi mai tarziu se va putea constata ca nici Theo, nu-l lasa indiferent. Isabelle ii marturiseste ca ea este legata printr-o legatura invizibila de fratele ei pe care-l iubeste, nu ca pe un frate ci ca pe un iubit.
Iubirea celor doi frati, caci ea face obiectul principal al filmului, este una bolnava, insa n-as putea s- condamn, desi este decadenta, pentru ca este intr-adevar o iubire care da totul, fara a cere nimic in schimb. Nu e morala, dar e iubire si de acea nu pot sa o anatemizez.
Ei sunt constienti de faptul ca iubirea lor nu e normala, de acea Isabelle ii spune lui Matthew ca daca parintii ar afla de relatia ei si a fratelui lor s-ar sinucide.
Cum spuneam, relatia devine intima prima data intre M. si I. in urma unui pariu pierdut de cei doi. Bineinteles, era vorba de a ghici dupa cateva indicii mimate un film, caci toti trei erau cinefili inraiti. T. este prins si el in aceasta avalansa de sentimente. Cei care traiesc dramatic sunt insa Matthew si Isabelle. M. are nevoie ca Isabelle sa-i spuna ca-l iubeste, dar in acest moment isi da seama ca relatia dintre cei doi nu se va incheia niciodata si le cere sa-l includa si pe el in acea relatie, tot ce isi doreste este sa fie iubit. Isabelle traieste insa aproape de tragic, as putea zice, iubirea pentru fratele ei, ea are nevoie ca acesta sa-i spuna ca iubirea lor va fi eterna, lucru pe care fratele ei nu-l face.
Elementul perturbator al intregii pelicule este concedierea din motive politice a
unui mare regizor al vremurilor. Cei doi barbati, Theo si Matthew militeaza pentru pace, insa cel care intelege mai bine fenomenul este M. care nu vede intr-o revolutie sangeroasa un mijloc de a readuce pacea. Cei doi tineri reprezinta conflictul dintre doua generatii, doua mentalitati, doua natiuni, continente, dintre 2 naturi diferite , Theo fiind cel revoltat, un urmas al lui Robespierre, cel care doreste pacea prin uciderea persecutorilor-el devine de altfel un sustinator infocat al fascismului care i se pare ca promoveaza idei inovatoare. In ciuda faptului ca M. ii atrage atentia ca acest regim totalitar nu promoveaza decat o singura idee, ca nu propune o dezvoltare a culturii, ca este de fat restrictiva, T. continua sa creada in idealurile doctrinei maoiste.
Finalul ii prezinta pe cei trei intr-o postura la care ma asteptam inca de la inceput, ce-i drept, Matthew incearca sa-l impiedice pe Theo sa se alature acestei revolutii, insa acesta nu-l asculta, e orb si surd nu-si da seama cat de sforaitoare sunt sloganurile acestei miscari.Isabelle stie ca parintii au aflat de relatia ei si a lui Theo gasindu-i dormind goi pe toti trei, si i se alatura fratelui si iubitului sau, pentru ca nu mai are nimic de pierdut, devenind poate chiar egoista.
Destinul celor trei eroi este incert, posibil ca Matthew sa fi scapat, si ca cei doi frati sa fi murit in schimburile de focuri, insa intr-o astfel de ambuscada in care gloantele zboara fara tinta totul e la mila hazardului.
Vizionare placuta!

Stufstock5

2007-08-19T00:15:00.000-07:00

O alta editie de Stufstock, cea de-a 5-a mai precise apropie de final- invitati din strainatate au fost multicei, insa dintre toti doar Dandy Warhols si Klimt 1918 mi-au placut. Nu stiu daca vor fi cei de la Dandy Warhols viitorii Rolling Stones,cum se spune - tot ce stiu e ca sound-ul lor ma atrage, chiar mai mult decat cel al R.S pe care-i respect pentru deceniile de muzica buna pe care ii au in spate, insa nu as putea sa ma declar un fan al lor. Acesti tineri, desi erau cazati la un hotel de 5 stele au preferat sa ramana sa doarma pe plaja, pentru ca ei stiu ca un hotel de enspe` mii de stele e rece, e impersonal, iar aceasta experienta a fost unica pentru ei, si nu le-a parut rau ca au inlocuit patul moale de hotel si room-service-ul cu nisipul de pe plaja si cateva beri.
Phoenix au dovedit inca odata ca inca au ceva de spus in rock-ul autohton, cei peste 50 de ani, nu i-au imbatranit, sunt inca tineri, desi ridurile si parul alb ar spune contrariul.
Kumm au avut de asemenea un recital de exceptie, au cantat o melodie cu tipa de la Dandy Warhols, au o muzica hipnotica, un cocktail absolut genial de stiluri imbinate in cel mai fericit mod. Nu a gresit cel care a spus ca sunt probabil cea mai buna trupa de rock tanara din Romania. As putea sta si asculta muzica lor ore si ore in sir, si sa ma simt la granita intre vis si realitate, sunt niste oameni in care viata clocoteste, iar eu imi simteam venele pe punctul de a exploda in fotoliul meu comfortabil de acasa (spre rusinea si mai ales disperarea mea n-am ajuns acolo) ma toropea o senzatie de melancolie si in acelasi timp, imi venea sa-mi ingramadesc cateva lucruri in rucsac, sa iau un tren la nimereala, si sa plec undeva departe, departe cu gandurile mele fugare.
Luna Amara, inca o trupa tare de tot. Nu, din pacate n-au cantat Rosu Aprins, doar Gri dorian si folclor de pe vechiul album si au venit cu piese nou-noute pline de nerv si nervi, destul de agresive as putea zice. Timpul se pare ca nu-i cruta nici pe ei, insa sunt vii, au o forta nebanuita, ascunsa in privirile incercanate de nesomn ce exulta din ei, sunt magnetici, daca se poate spune asa si reusesc intotdeauna sa-si electrizeze publicul, sa le transmita o anumita stare.
Travka, mi-au lasat un gust usor amar, ma asteptam sa aiba piese noi ceva mai bune, dar din pacate s-au blazat, sunt flasci, parca nu mai au aceasi energie ca in alte dati, poate fi doar o impresie gresita, dar mie asa mi s-au parut si imi placeau foarte mult in vremurile lor bune si momentan apuse.Versurile sunt inca interesante chiar si partea instrumentala e ok, dar exista o fisura undeva, nu reusesc sa-mi dau seama unde.
I-am lasat la urma pe Grimus, niste "pustani" din Cluj, care au venit incarcati de o energie debordanta, pe care au insuflat-o si publicului, cu piese in care se plonjeaza profund in sentimente care sunt traite intens, si totusi intr-o atmosfera de chill-out. Au fost o optiune laudabila a organizatorilor de a incheia cea de-a 3-a seara de festival intr-o nota zen, un fel de sedativ pentru simturi este muzica lor .
O absenta sesizabila din plin au fost Urma, care nu stiu din ce motive nu au fost prezenti, imi vine greu sa cred ca nu au fost invitati...Ar fi fost ink un plus pentru festival, care a fost per-total destul de reusit. Nu ma pronunt in ceea ce priveste trupele de heavy si hard rock pe care nu le-am vazut, si in ceea ce priveste hard-rock-ul si black metal-ul nu as putea sa spun ceva, pentru ca pur si simplu nu pot intelege rostul unui asemenea grad de violenta in versurile lor si nici idealul lor de haos.
In ceea ce priveste ultima seara nu sunt o mare iubitoare de jazz, imi place, dar mai mult live, n-as putea sta pana la 3 dimineata sa ascult jazz.
Cam atat despre Stufstock, sper ca la anul sa ma aflu in multime, chiar dak a ajuns si acesta un evniment destul de comercial, un eveniment la care au inceput sa apara figuri care n-au nimic in comun cu muzica de acolo, oameni veniti doar ca sa creeze impresii-prestatiile live si telul acestui eveniment cred ca merita timpul, banii si oboseala.

Amour d`hiver

2007-08-17T00:57:00.000-07:00

Si daca dimineata ma trezesc plangand...ce? Da, o sa ma imbatraneasca tigarile, mi se va innegri tenul, nu-i nimic, va fi in ton cu interiorul. Rad si zambesc foarte mult, dar asta nu inseamna ca sunt fericita, un zambet are in el incorporate vreo cateva ore de lacrimi, si nu face altceva decat sa-i faca pe ceilalti sa creada ca ma simt bine, ca nu o sa ma sinucid, ca sunt o tipa cu un apetit nebun de viata etc, dar de fapt de prea putine ori rasul exprima exact starea de spirit, deseori e doar un ras absent, e un fel de drog... pe mess un tip spune "wake up people, celebrate life!" Ma bucur pentru el ca-i merge bine, as vrea si eu sa pot crede asta, dar nu pot...nu pot.
Pasesc cu picioarele goale pe podeaua rece, cautand cu ochii lipiti de somn ceasca de cafea pe care scrie aquarius, la naiba...n-a facut nimeni cafea... Pozele nu mai zambesc cand le privesc, parca peste toate s-a asternut nostalgia.
Ce-i mai rau e ca nu intrevad nici o schimbare in viitorul apropiat, o sa treaca inca o iarna peste mine, o sa ma surprinda privind in gol cu nasul lipit de geam, incercand sa-mi aduc aminte de fericirea care ma cuprindea cand priveam cum ninge, cum cad fulgii, dar astea sunt vremuri demult apuse, nu mai sunt un copil, la vie m`attend.
Mi-as dori sa ma indragostesc iarna, sa ni se joace florile de nea in par, sa fie totul alb, ca in povesti... nu-i nimic daca aceasta dragoste se va speria de razele caldute ale primaverii, daca se va topi...totul e aici si acum.

I just need to write

2007-08-16T12:40:00.000-07:00

I just felt the need to write , something, anything...maybe something foolish, maybe something deep, it doesen`t really matter. I need to do something that can "wake me up when september ends"... all I can do is taking some rock dozes, as I decided to quit smoking for a little while. I know, I lied to the priest by saying that i will quit them without mentioning if it would be forever or for just a short while, in fact quite a long while...and I feel ashamed, i feel miserable for doing this, but I guess that the lie lingered within me slowly, by comforting my conscience.
"We are the children our parents warned us about", indeed we`ve inherited all their flaws, all their fears. I feel that all their old-fashioned and preconcieved beliefs have crept into my own system of convictions, and all I can do now is fight against them, against me, I`m aware that I can distroy myself by doing this, but if I don`t do it I may become just a copy of them.
I use to fall in love, get hurt, retire, but I can`t surrender the fortress within me, though all the wounds are very serious, I know that I can`t stop, I can`t fall on my knees, I can`t leave anything to bring me down, to defeat me.
We are the young people who still have a feeling of revolt against the ones who don`t bother looking beyond the wrapping. And we were told what we would become, and meanwhile to beware ourselves because all the things that are extremely bad or good come from the inner of our mind and spirit, because both of them are free.
On the one hand a free mind is able to scrutinize the most hidden desires and fears, and thesewishes could be hard or impossible to accomplish, and this brings unhappiness, frustration, despair, the sensation that you are on the edge of a bridge or an abyss without being able to find a point of equilibrium, someone or something to avoid your falling down and the crushing of your soul. The body isn`t anything else but the front-cover of the soul, and the bodily needs once appeased don`t bring happiness. The body is the one that generates the weaknesses. And the weaknesses can easily be amplificated because you can see that a good sex party can`t bring you nothing else but a discharge of the worst things that lay inside of you, but not happiness; but it makes you feel good for some minutes, and that`s why you can`t give up to this lil` pleasures. Happiness comes when you make love, because it`s all about giving, offering without asking for nothing in exchange, because everything is natural, without making any effort to please the other, as all your wishes are focused on his pleasure, because all your actions are ment to make him or her happy, and the lover`s happiness is making you feel great too.
In consequence our most burning desires are the ones that can bring us the highest sensation of happiness or to throw us in the deepest precipe of dispair. Without love, people are in withdrawal, because this feeling generates a kinda addiction. That`s why the most ferocious fears lay in ourselves, because the reality is relative, you can never get to know somebody completely, so you can be thrown away as a broken puppet when you less expect this to happen...uncertainity is something each one must learn to live with...

The Prozac Generation

2007-08-12T06:31:00.000-07:00

In incercarea mea de a gasi ceva decent la teve cu care sa-mi omor timpul azi-noapte pe la ora 11, dau de un film pe care-l mai vaszusem odata si care mi-a placut mult de tot, pentru ca ma regasesc in multe ipostaze ale personajului principal si nu numai.
De cate ori nu m-am comportat aiurea cu oamenii din jur desi n-o meritau, de cate ori mi-a fost greu sa le cer iertare pentru asta, atat de greu incat multora nici pana acum n-am catadicsit sa le prezint sincerele, dar neinteresantele mele pareri de rau, de cate ori n-am simtit nevoia sa am un prieten gen Ralf(parca asa il chema), de cate ori n-am simtit nevoia de a evada, si din fericire sau nefericire n-am avut la indemana alte droguri decat propriile sperante si visuri nefundamentate incat aproape ca dadusem in bulimie tot indopandu-ma cu ele ...nu mai stiu.
Si cand pornesti pe drumul asta nu prea stii daca te mai poti opri. "Gradually then suddenly" that`s how everything beggins. Sex, drugs and rock nu neaparat `n`roll cam asta e viata lui Lizzy, antieroina peliculei. Iar cand se iveste si dragostea la orizont incepe adevarata deriva, pana atunci totul se concentra in jurul pasiunii sale pentru scris, pentru ca acest sentiment genereaza cele mai intense drame si asta e o chestiune arhicunoscuta.

Movie time

2007-08-09T04:30:00.000-07:00

Ora 11 noaptea. Ma plictisesc. La teve tocmai incepe un film, nemtesc, "Dezgoliti"... hmm, nu prea am incredere in productiile germane. Dar nu schimb postul. Sa vad cum e. Peste vreo 2 ore cand se termina nu-mi pare rau ca n-am schimbat canalul.
Trei cupluri, care se confrunta cu sindromul "dragostea dureaza trei ani" (bine, in cazul lor poate mai putin). Unul dintre cupluri organizeaza o cina la care-i invita si pe ceilalti, fiind prieteni buni. La un moment dat discutiile incep sa dreneze, si unul dintre tipi, Derek propune un joc (la care el si iubita lui nu participa activ): 2 cupluri in care partenerii si partenerele aveau trasaturi corporale asemanatoare sunt legati la ochi si trebuie sa-si recunoasca atingand corpul celorlalti care e partenerul sau partenera. Nu este un joc inocent, are o miza destul de mare, vreo 10.000 de marci, pentru care Derek (invidios pe situatia financiara a gazdelor) masluieste rezultatul jocului luandu-le mainile si refacand perechile in mod eronat , facand sa para ca fiecare si-a gresit partenerul. Bineinteles, aceasta situatie declanseaza o criza.
Fiecare are cate o problema, gazdele nu pot avea copii, iubita lui Boris castiga mai mult ca el, complexandu-l, Derek si partenera sa aventurile extraconjugale.
Insa fiecare isi da seama, in final ca desi "au gresit" corpurile partenerilor acesta nu este un semn cum ca nu ar tine indeajuns de mult la ei, pentru ca realizeaza ca toate corpurile sunt supuse degradarii, ca de fapt ei nu iubesc acele corpuri ci doar spiritul, trupurile neservind decat la implinirea iubirii carnale.
Toate cele 3 cupluri se redescopera, se reindragostesc de partenerii lor, pana si Derek si iubita lui, a caror relatie era ca si pierduta isi dau seama de faptul ca doar impreuna se simt bine, ca diminetile si serile , patul si cina sunt reci, insipide fara celelalt si legati la ochi isi redescopera atat trupurile, cat mai ales pe ei insisi.
Oare acest film in care totul pare a se desfasura sub egida ludicului, nu e destul de relevant? Nu e evident ca daca partenerii ar lasa pe un plan secund corpurile lor, si ar incerca sa descopere in fiecare zi inca ceva despre iubitul/iubita lor dragostea n-ar fi supusa rutinei si relatia sortita esecului?
Poate ca a incercat explice de ce "dragostea dureaza trei ani" si dupa parerea mea au reusit sa edifice publicul asupra acestei probleme destul de spinoase care exista de atata timp si care pe masura ce civilizatia avanseaza genereaza din ce in ce mai multe divorturi.
Da, stiu, este important sa gatesti, sa speli, sa fie casa frumos amenajata, dar ce faci daca relatia este mai mult decat subreda, daca mancarea ti se opreste in gat pentru ca te certi non-stop cu partenerul, daca somnul nu se lipeste de tine din cauza ca te culci nervos/nervoasa... fara un "te iubesc" si un "noapte buna!"? Poate ar fi de preferat niste rufe murdare, niste vase nespalate, putina dezordine, insa mai multe conversatii, mai multe mangaieri, mai multa intelegere, mai multe soapte de iubire decat tipete isterice cauzate de probleme marunte domestice... Problema e ca uitam sa iubim, ca lasam si acest sentiment sa se blazeze.
Ma insel?

Siddharta by Hesse

2007-08-07T11:00:00.001-07:00

Ploua...ploaia nu-mi face bine, ma deprima, imi arunca in fata toate urateniile lumii, ale mele , toate spaimele, tot ce-mi face rau.
Azi-noapte citeam "Siddharta", o recomandare venita de la un tip intalnit intr-un tren de noapte care ne aducea pe fiecare dintre noi acasa, in orase diferite.
Un motiv in plus sa prefer trenul oricarui alt mijloc de transport, trenul este un mod de a patrunde in neverland , cel putin pentru mine , chiar si atunci cand simt ca mi se dilata venele de caldura, ca toata carnea mea se va preface intr-un lac rozaliu, sau cand mi se pare ca ma voi transforma intr-un sloi de gheata la propriu.
Hmm, siddharta cred k e punctul in care si-ar dori oricine persoana sa ajunga, este momentul in care incepi sa iubesti tot ce in jurul tau, fara sa te mai gandesti "cum ar fi daca ar fi altfel?", constientizand ca fiecare lucru e frumos in felul sau, ca oamenii sunt de doua tipuri , oameni-copii asa cum suntem majoritatea si inteleptii acei oameni care au privirea calma, senina, care au inteles cum trebuie sa traiasca, care stiu ca nu exista timp, ca totul e aici si acum. Timpul nu e decat o fantasma inventata de oameni a carui trecere ii sperie, pentru ca nu au invatat ca moartea este o parte a vietii, si prea putini sunt cei carora nu le e teama de moarte pentru ca au stiut sa ia de la viata tot ce au dorit, tot ce au avut nevoie, trecand peste micile neplaceri cu un zambet bland arborat pe chip.
Siddharta nu e nici un fel de ataraxie, pentru ca nu e un punct in care se ajunge prin ignorarea a tot ce se intampla in jur, ci aici, mai bine zis acolo razbate cel care stie sa-si asculte propria constiinta, este momentul in care omul s-a gasit pe sine, caci asta facem inconstient toata viata, incercam sa ne gasim propriul ego.
Ne cautam pe noi, oglindindu-ne in ochii tuturor...insa niciodata nu incercam sa ne vedem in ochii nostri.Will this ever come to an end? Vom iesi la lumina candva ca sa-l parafrazez pe Marin Sorescu?

2007-08-07T11:00:00.000-07:00

Ploua...ploaia nu-mi face bine, ma deprima, imi arunca in fata toate urateniile lumii, ale mele , toate spaimele, tot ce-mi face rau.
Azi-noapte citeam "Siddharta", o recomandare venita de la un tip intalnit intr-un tren de noapte care ne aducea pe fiecare dintre noi acasa, in orase diferite
. Un motiv in plus sa prefer trenul oricarui alt mijloc de transport, trenul este un mod de a patrunde in neverland , cel putin pentru mine , chiar si atunci cand simt ca mi se dilata venele de caldura, ca toata carnea mea se va preface intr-un lac rozaliu, sau cand mi se pare ca ma voi transforma intr-un sloi de gheata la propriu.
Hmm, siddharta cred k e punctul in care si-ar dori oricine persoana sa ajunga, este momentul in care incepi sa iubesti tot ce in jurul tau, fara sa te mai gandesti "cum ar fi daca ar fi altfel?", constientizand ca fiecare lucru e frumosin felul sau, ca oamenii sunt de 2 tipuri , oameni-copii asa cum suntem majoritatea si inteleptiiacei oameni care au privirea calma, senina, care au inteles cum trebuie sa traiasca, care stiu ca nu exista timp, ca totul e aici si acum. Timpul nu e decat o fantasma inventata de oameni a carui trecere ii sperie, pentru ca nu au invatat ca moartea este o parte a vietii, si prea putini sunt cei carora nu le e teama de moarte pentru ca au stiut sa ia de la viata tot ce au dorit, tot ce au avut nevoie, trecand peste micile neplaceri cu un zambet bland arborat pe chip.
Siddharta nu e nici un fel de ataraxie, pentru ca nu e punct in care se ajunge prin ignorarea a tot ce se intampla in jur, ci aici, mai bine zis acolo razbate cel care stie sa-si asculte propria constiinta, este momentul in care omul s-a gasit pe sine, caci asta facem inconstient toata viata, incercam sa ne gasim propriul ego.
Ne cautam pe noi, oglindindu-ne in ochii tuturor...insa niciodata nu incercam sa ne vedem in ochii nostri.Will this ever come to an end? Vom iesi la lumina candva ca sa-l parafrazez pe Marin Sorescu?

Biserica e in doliu si presa...abereaza

2007-08-03T04:56:00.000-07:00

Luni a trecut in lumea spiritelor inalte Parintele Patriarh Teoctist. Cativa ziaristi oameni decenti si care-si constientizeaza limitarea in comparatie cu Prea Fericitul au consemnat cu amanunte cuminti acest regretabil eveniment.
Insa in presa romaneasca s-a gasit un ziarist cu sange balcanic care in delirul si incercarea de a impresiona opinia publica s-a gasit sa spuna ca Prea Fericitul care deunazi ii binecuvanta pe credinciosi cu zambetul sau parintesc aproape nelipsit, in acea zi ,in care acest "distins" ziarist (contopist mai bine zis) a catadicsit sa mearga sa-l vada pentru ultima data, avea mainile vinete.
Am ramas socata de aceasta observare atat de "inteligenta". Stimabile domn, daca nu stiai, asa arata toti mortii, din motive de necirculatie a sangelui, insa in situatia de fata se cuvenea sa remarci si sa consemnezi alte lucruri, iar daca mintea ta, care se vede treaba nu are prea multe de oferit, nu a gasit alte cuvinte mai potrivite contextului ai fi putut sa scrii despre altceva sau chiar despre nimic. Nu e ,oare, rusinos ca la funeralii au venit atatea inalte fete bisericesti din toate colturile lumii sa-i aduca un ultim omagiu, iar cei de un neam cu el au avut nerusinarea sa scrie in acest fel despre el? Cum oare acesti oameni au gasit ce sa spuna despre el si ai lui nu???!!!
O imagine face cat o mie de cuvinte si de acea eu, care desi nu l-am vazut niciodata in carne si oase, ci doar la teveu`nelipsit din orice casa de romani modesti, vreau sa mi-l amintesc mereu cu acel chip senin si bland ca al unui bunic ce-si binecuvinteaza nepoteii veniti in vizita,iar randurilor acestui distins jurnalist le voi da "ignore".

thin lines

2007-07-25T05:18:00.000-07:00

"Believe when you lie you will never need to recognize yourself"...cum o fi sa minti pana sa nu mai stii nici tu insuti ce e real si ce nu? Poate ca aceasta e reteta succesului, insa nu sunt dispusa sa platesc acest pret, pentru ca in cazul acesta succesul devine asa cum citeam candva, undeva "o zombificare acceptata". Prefer sa-mi contemplu caderile sa simt o mie de dureri, dar sa nu devin o papusa voodoo care poate sa zambeasca frumos in fata tuturor, dar de fapt sa nu fie altceva decat o bomba cu ceas ascunsa intr-un ambalaj frumos colorat, o sfera colcaind de refulari si esecuri pe care sa le pun pe seama altora.
"Suntem liberi fara nici o scuza" zicea Sartre, suntem liberi sa castigam iubirea si aprecierea celoralti dar la fel de usor sa o si pierdem, totul se joaca pe o carte iar puntea dintre moral si imoral , dintre real si fals e sensibila se poate rupe oricand, sau, de ce nu, se poate incalci si nu mai distingi nimic de nimic.De fapt lozul cel mare al vietii nu consta in a avea 3 masini ultimul racnet, haine scumpe, case in zone exotice s.a.m.d. Things come and go , but feelings don`t change if you don`t betray them. Fericirea este inca legata de gasirea partii complementare a fiecaruia si de prieteniile pe care le leaga. Restul e nisip , e praf in ochii celor care se lasa prinsi in acest carusel al iluziilor de preamarire. Se traieste pentru flash-back-ul final, momentul in care mori, in care ti se deruleaza at full speed toate amintirile.

delir

2007-07-06T12:19:00.000-07:00

Visele sunt fluturi cu aripi catifelate,

sufletul e palma pe care se odihnesc, dar care-i poate si strivi;

gandurile? Gandurile sunt vantul ce le da élan ca sa poata zbura.

Asa ar fi fost frumos sa fie.

in realitate? Realitatea e un condotier .

Aici, in lumea mercenarului visele sunt gaze de-o zi,

sufletul e doar bordelul vietii,

unde aceasta femeie usoara cu ochi alunecosi

aduce placeri carnale, saruturi vinovate

si se imbaiaza intr-o mare de pacate,

care-i zbarcesc pielea de textura satinului si culoarea lunii;

ochii isi pierd stralucirea demonica ,

raman sa fie doua lumini in penitenta,

camera ei de odinioara cu parfum obscen,

se ineaca acum in fum de tigara si miros de cafea ieftina,

iar clientii-mosi libidinosi cu guri strambe si maini hulpave

o lovesc si o scuipa …

Pe pat zac moarte , insirate cadavre de visuri si iubiri

si poate si starvul fericirii- embrion avortat.

Doi in unu`

2007-06-27T00:42:00.000-07:00

A aparut o noua carte semnata Al. Vakulovski!Yeee, mi-am zis.

Dau un search pe Google si citesc cateva fragmente bune din carte... a fost o senzatie de down, pentru mine care am citit pe nerasuflate Pizdet. Plictiseala totala , clisee invechite , aceleasi "baga-mi-as pula in ea de viata de rahat"... nimic interesant. Am avut cateva momente senzatia ca e doar o ciorna , si daca e sa tinem cont de editura la care a aparut ar fi trebuit sa fie cu mult mai buna decat restul, dar se pare ca Vakulovski e in criza de inspiratie si ca are nevoie de o pauza sau de alte subiecte , poate viata altcuiva, nu a sa proprie, in orice caz alta abordare. Coperta frumos colorata, ce-i drept (rosu , galben , negru...un apropo la Germania poate , la civilizatie?) O femeie , care ar putea simboliza viata fiecaruia dintre noi, iar "obiectul muncii" acestei tarfe este o matriosca , simbolul Chisinaului sau si Bucurestiului, ca doar nu suntem cu mult mai buni decat "fratii nostri de peste Prut". Desi aceasta coperta ar putea anunta un continut interesant, spun cu regret ca nu prea e asa. Poate ma insel , nu pretind a emite o parere avizata , in nici un caz. Desi acest roman m-a dezamagit total , astept cu nerabdare urmatoarea carte semnata de el si sper sa ma surprinda placut, sa pot scrie "de bine".
II.
Insa acum ma gandesc ca ploaia asta cu piatra, furtunile care sunt pe punctul de a se transforma in tornade, canicula si toate evenimentele din viata cotidiana nu sunt decat un rezultat al actiunilor noastre , al resemnarii si nepasarii de care am dat dovada mereu, agatandu-ne de caracterul nostru "balcanic".
Ei sunt de vina , asa zicem mereu , nu? Care "ei"? "Politicienii". Si noi? Noi ce facem? Ridicam din umeri, ne vaitam si dam vina pe "sistemul care nu merge ,adica mege prost" . La revolutie am avut sansa de a incepe o noua viata si ni l-am ales pe Iliescu? Concluzie? Au murit prea multi oameni aproape degeaba , prea putine lucruri s-au schimbat in bine .
Ecologia? Pai , ce ar fi de spus aici? Ne-am facut case cu 10 camere ( si stam in 2) , am taiat copaci in nestire , fara sa plantam altii in loc, folosim masina ca sa mergem 500 de metri pana la supermarket , ne ducem la padure si lasam o mare de gunoaie (PETuri in special,dar nu numai) si acum ne intrebam de ce asistam la asa evenimente climatice?
Uite d`aia! Fuck you Romania!

Music &wishes

2007-06-18T23:37:00.000-07:00

Music and wishes

Da , Lacuna Coil , o noua descoperire de-ale mele in ale goth rock-ului , care e mistic , e magic, te poarta dincolo si te aduce si inapoi (daca mai vrei sa te intorci). Eu nu m-as mai intoarce , eu as vrea sa raman undeva suspendata in timp si spatiu , nu din cauza ca mi-ar fi frica de batranete , nu, nici pomeneala , batranetea ne face mai frumosi daca stim sa o asteptam , daca stim sa o primim. Batranetea nu inseamna descompunere , moarte , ci desavarsirea fiintei , este etapa vietii in care putem privi detasati la cei mai tineri , le putem da sfaturi pertinente desi suntem constienti ca nu le vor asculta . Atunci stim ca vor cadea , ca vor suferi rani adanci , atat de adanci incat durerea le va schimonosi chipul neatens de riduri , si din piepturile lor vor izbucni tipete mute, pentru ca nu-i asa, si acum ca si atunci cand noi eram tineri ceilalti nu aveau timp sa plece urechea la cei de langa ei carora poate le-ar fi facut bine macar daca le-ar fi oferit o batista sa stearga paraiasele de lacrimi ce sapau in obrajii lor niencercati de greutatile vietii.

Dar nu , mergem , nu ne oprim , alergam de parca viata ar fi o cursa , in care cel mai rapid castiga jack-pot-ul si nu e asa, fabula aceea haioasa din copilarie cu testoasa si iepurele ar trebui sa ne dea de inteles ca e mai important sa faci fiecare pas constient de consecintele pe care le poate avea , ca putem castiga cursa prin reflectie si nu printr-o goanna nebuna dupa cai verzi pe pereti la finele careia ne simtim la fel de goi ca la inceputul ei.

Am ajuns intr-un stadiu in care ma gandesc pentru ce traiesc , ce vreau de la viata, pentru ca nu ma regasesc in visurile generatiei mele (un job care sa-mi aduca 2000 de euro pe luna pe care sa-i cheltuiesc la shopping , sau in calatorii in care sa vad doua orase dintr-o tara si apoi sa zic ca stiu cum e in Franta , Grecia sau nu mai stiu unde). Nu neg , vreau si eu 2000 de euro pe luna ca sa ma pot duce la teatru de fiecare data cand se anunta o piesa buna cu o distributie pe masura, ca sa o pot arde aiurea intr-un café-bar frecventat de poeti tineri care fumeaza lucky strike , pall mall din coltisorul meu sa le ascult gandurile printre norisorii fini de fum de tigara in timp ce vreun coleg , ce sta cu mine la masa imi explica ce s-a mai predat la un curs sau altul, sau sa ma duc la toate concertele la care mi-ar placea sa merg si pentru ca “ traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul” nu pot. Am omis ca as vrea sa calatoresc, dar sa vad atat metropolele cat si satucurile care respira inca traditiile tarii respective pentru ca in toate orasele gasesti Mc Donalds, Nike, Puma etc , dar rareori mai pastreaza elemente care sa aminteasca de istoria tarii si oricat de amabili ar fi receptionerii de la un oarecare hotel de 5 stele, tot vei simti raceala unui loc de dormit platit, in timp ce stand la un bordeias dintr-un satuc intepenit in timp cu siguranta oamenii aceia simpli vor reusi sa te faca sa te simti “ca acasa”, pentru ca, atunci cand singuratatea te copleseste vei putea sta de vorba cu gazda fara sa-i lasi bacsis. Multi stramba din nas cand li se spune ca e mai frumos sa stai la o casuta de oameni gospodaridecat intr-un hotel insipid, dar amintirile mele cele mai frumoase din calatorii se leaga de astfel de casute unde m-am cazat.

Spuneam intr-una din scrierile anterioare ca moartea are bun-simt , e ciudat ca inca mai cred asta cand o prietena se lupta sa se trezeasca in dimineata urmatoare. Se zice ca fiecare ne nastem cu o misiune si dupa ce am indeplinit-o , moartea ne ofera repausul pe care il cersim de cand am ajuns constienti de noi insine. Batranii nu se tem de moarte , pentru ca pentru ei este ceva firesc , e doar un moment al vietii , e in firea lucrurilor ca noi copiii sa ne ingropam parintii , sa-i plangem si sa ne rugam pentru ei , sa aiba o viata mai buna acolo decat cea pe care au avut-o aici . Si pentru ca moartea e o lady atunci n-ar trebui sa ma tem pentru ea , pentru ca nu e moartea cu coasa , pentru ca respecta viata si faptul ca parintii nu trebuie sa-si inmormanteze copiii. Se mai spune ca Dumnezeu ne supune la atat de multe incercari pentru ca ne iubeste. Atunci se presupune ca ar trebui sa ma bucur pentru ea, dar nu pot, poate pentru ca inca nu mi-au crescut suficient de mult aripile credintei incat sa ma pot bucura ca sufar , sau ca altii sufera in vederea unei vieti viitoare , asta poate fi din cauza ca nu am o credinta ferma care sa ma lase sa cred intr-o alta existenta mai buna decat cea de acum.

Domnisoara Cristina

2007-06-16T02:32:00.000-07:00

In ochii mei isi au reflexia povestile a zeci de oameni pe care i-am intalnit de-a lungul timpului, de aceea mi-e greu sa ma privesc in oglinda , ma tem ca povestile lor isi vor asterne stigmatul pe cordul meu…

Sunt o fugara , fug de instanta suprema de judecata , de constiinta mea, care imi spune ca oricat de bine as disimula in fata celorlalti nu ma pot minti pe mine insami , ca in fond am ramas aceasi copila ,cu plete blonde-aramii , cu fruntea deseori incretita si barbia tremuranda caci nu si-a invatat temeinic si ireversibil lectia nepasarii, cu obrajiori rosii pe care acum din ce in ce mai des se scurg paraiase de lacrimi, semne ale vinii de a fi slaba in fata propriilor mele sentimente , in fata viselor care ma prind de fiecare data in mrejele lor….si mi-e frica stiu ca voi cadea , dar sunt atat de ademenitoare neverlands-urile pe care mi le perinda prin fata ochilor…Aceasta pseudo-evadare este o himera pentru ca pot scapa de tot , insa memoria , acest inamic feroce al fericirii si linistii pandeste la fiece colt , asteptand momentul in care sa atace si sa-si ingenuncheze prada, si s-o insface fara a-i lasa cale de scapare.

smoke

2007-06-15T10:33:00.000-07:00

de cate ori am spus ca o sa –ti ucid imaginea ce s-a lipit de retina mea,

de tot atatea ori am spus ca nu voi mai fuma , dar fumul imi face bine…

viata mea e o tigara…focul sunt eu, un foc mocnit ce poate naste implozii,

fumul este un tren ce-mi poarta gandurile tur-retur catre alte galaxii …

iar cand se va stinge …voi deveni un fum pentru fericire pierdut pe veci.

tu? tu nu esti aici sa ma stingi asa ca ma voi stinge singura,

nu-ti face griji…nu-ti voi umbri fericirea , voi muri in tacere…

nu tip, pentru ce? moartea imi aude gandurile…e suficient,

tu oricum ti-ai acoperit demult urechile si nu-mi auzi durerile

Poate candva iti vei dori sa ma auzi…dar atunci voi fi pamant..

me

2007-06-15T10:31:00.000-07:00

Sunt eu, cea care mai crede inca intr-o lume mai buna ,

dar nu e lumea asta , e doar lumea mea, un univers in care toti simt ,

in care nimeni nu se preface ca totul e frumos si minunat ,

cand in jurul lor se plange , se frang visuri si se sfarama vieti

iar oamenii ascund totul sub un strat gros de fond de ten

in care nu sunt gloante si sageti veninoase ,

in care toate luptele se poarta fata in fata, corp la corp.

Disimularile acestea ma epuizeaza, imi seaca sufletul de orice speranta ,

si ce daca ma dispretuiesc , ce daca arunca cu zeflemele de prost gust in mine,

pentru ca refuz sa mor …da , pentru mine a trai doar pentru a vedea totul in roz

e mai rau decat a muri, inseamna a trai intr-o minciuna proprie,

eu nu mai cred decat in cei care au curajul sa-si puna sufletul pe tava ,

fie pentru a-l vedea disecat , fie pentru a fi indragit, iubit sau dispretuit.

Daca mi-ar taia cineva sufletul pe lung ar vedea in viscerele mele toate visurile,

m-ar vedea pe mine , nu doar o imagine frumoasa sau poate mai urata ,

este nevoie sa invat sa sufar ca sa invat sa iubesc si sa fiu fericita,

cred ca inca nu mi-am iubit toate ranile, pentru ca durerile vin inca neinsotite.

2007-06-15T10:22:00.001-07:00

2007-06-15T10:22:00.000-07:00

the art gallery

2007-06-15T09:27:00.000-07:00

Ziua de azi nu parea sa aduca nimic nou in viata mea. Mi-am luat mizeria de bursa, am fost si am baut un suc , am fumat cateva tigari si apoi ne-am mai plimbat putin. Cand sa plec si eu home am aruncat o privire spre Galeriile de arta focsanene si un afis "colorat" in negru imi zambea din usa si am intrat cu pasi mici si timizi.2 pictori , 2 viziuni diferite. Primele tablouri erau intesate de simboluri , destul de greu de surprins de un novice in tainele artei ca mine desi m-am straduit. Recunosc faptul ca in momentele alea m-am simtit proasta , pentru ca nu ma puteam desprinde de existenta imediata , nu-mi puteam lasa mintea sa zboare catre noi semnificatii , aveam nevoie de un elan din exterior si din fericire era acolo pictorul care mi-a explicat ce si cum , insa exact in masura in care aveam eu nevoie , fara sa-mi dezbrace intr-un mod obscen creatia lui , a stiut sa-mi arate doar directia lasandu-ma pe mine sa gasesc the right path , my path , sa ma regasesc pe mine .
Timpul trecea, ca un nebun intr-un ferrari dar nici ca-mi pasa de el. A fost singura persoana care a reusit sa ma convinga de existenta lui Dumnezeu pe deplin.Inca odata mi-am demonstrat ca nu exista necunoscuti decat daca nu incerci sa-i cunosti, sau se inchid etans in fata ta. La plecare ne-a spus ca pasarea zboara nu din placerea de a da din aripi , ci pentru ca inceraca sa gaseasca un curent favorabil ca sa poata pluti . Ar trebui sa invatam de la pasari sa cautam doar sa gasim echilibrul dintre lumea exterioara si noi insine , fara sa ne zbatem aiurea incercand sa ne adaptam la valorile altora , fara a incerca sa ne construim viata in speranta obtinerii unei high life , pentru ca de fapt nu asta ne face fericiti , pentru ca God ne raspunde mereu , dar noi trebuie sa stim doar ce si cum sa intrebam , ca El ne iubeste dar noi nu-l iubim pentru ca fumam , ne imbatam , ne epuizam cu buna stiinta , injuram etc. Si o chestie strange at least ...ca moartea e o lady cu bun-simt pentru ca ea vine doar la cei care au dus o viata morala , oferindu-le pasaportul catre o existenta mai buna si ca restul din care nu sunt sigura daca fac sau parte , murim de morti violente care nu sunt aduse de aceesi lady.